sâmbătă, aprilie 12, 2025
AcasăLocal BTPost de director al Nova Apaserv desfiinţat de CA-ul societăţii

Post de director al Nova Apaserv desfiinţat de CA-ul societăţii

Societatea Nova Apaserv are de la jumătatea acestei luni patru directori. Consiliul de Administraţie al Nova Apaserv a analizat activitatea directorilor, deoarece pe 15 iunie aceştia au ajuns la finalul celor patru ani de mandat. În urma analizei, a fost desfiinţat postul de director comercial din cadrul societăţii. Cristian Romanovschi, cel care a deţinut funcţia de director comercial în ultimii patru ani, a revenit pe funcţia de şef departament comercial, structură care a trecut în subordinea Direcţiei economice. Cristian Romanovschi şi-a reluat funcţia deţinută până în 2015.

„Aceasta a fost singura modificare de organigramă. La începutul mandatului meu, în 2017, erau şase directori în structura de conducere şi acum mai sunt patru”, a declarat Albert Tanasă, directorul general al Nova Apaserv. Din structura de conducere a societăţii mai fac parte Marcela Daniela Jîtaraşu, director economic, Ady Petruşcă, director operaţional, Cristina Ioana Panait, director executiv, oficial care coordonează partea tehnică şi toată activitatea investiţională din societate.

Totodată, Consiliul de Administraţie a reînnoit contractele de mandat ale directorului economic şi executiv pentru o perioadă de doi ani, până în 2021. În 2021 expiră şi mandatul directorului general, dar şi mandatele membrilor Consiliului de Administraţie. Singurul care are mandat până în 2022  este Ady Petruşcă, deoarece acestuia i-a expirat mandatul în 2018, atunci când s-a decis să fie director operaţional pentru încă patru ani.

Albert Tanasă a anunţat că în toamna acestui an va fi aprobată o nouă organigramă care să cuprindă modificări structurale, respectiv o echilibrare a Direcţiei operaţionale. „Atunci vom analiza şi posibilitatea efectuării unor angajări, având în vedere deficitul de personal pe care îl avem pe Direcţia operaţională. La ora actuală, bugetul şi ordonanţa privind întărirea disciplinei financiare nu ne-a permis să facem modificări asupra fondului de salarii. Dacă vin cei de la Inspectoratul Teritorial de Muncă în control, ne întreabă câţi oameni ar trebui să fie şi câţi avem. Dacă mărim organigrama, şi angajăm măcar o parte din necesarul de personal, atunci încălcăm Ordonanţa 26”, a mai spus Albert Tanasă.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
10.5 ° C
10.6 °
10.5 °
67 %
0.2kmh
100 %
S
10 °
D
15 °
lun
16 °
mar
17 °
mie
14 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Așa e regula acum, după ce-ți rupi roata într-o groapă, lași cauciucul acolo.

EDITORIAL

În ceea ce privește porția de circ, putem spune că avem cantitate cât să dăm și la alții, calitatea e discutabilă, însă ține gândul...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană! - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...