Ovidiu Airimiţoaie, directorul adjunct al Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA), susţine că nu se pune deocamdată uciderea porcilor din Rediu şi Rădăuţi Prut.
Oficialul DSVSA a precizat că din datele pe care le are la dispoziţie, în Rediu sunt 56 de gospodării cu 109 porci, iar în Rădăuţi Prut sunt 24 de gospodării cu 64 de suine, cele două localităţi fiind din zona de protecţie. În zona de supraveghere, care cuprinde localităţile Horodiştea, Cuzlău, Păltiniş, Cuza Vodă, Viişoara Mare, Viişoara Mică şi Miorcani, sunt 384 de gospodării cu 1.051 de porci. Ovidiu Airimiţoaie susţine că în următoarele şapte zile nu se va trece la eutanasierea tuturor porcilor din zona de protecţie, ci se aşteaptă evoluţia bolii, în zonă fiind luate deja măsuri de dezinfecţie şi urmând a fi instituite filtre pe drumurile ce leagă Rediu de celelalte localităţi.
Oficialul susţine că nu s-a putut stabili încă modul în care a ajuns boala în gospodării. „Poate fi introdusă prin masa vegetală adusă din câmp şi administrată la porci, prin circulaţia animalelor domestice. Duc animalele la păşune şi acesta poate constitui un vector pentru transmiterea virusului. Vom extinde ancheta să vedem dacă au fost persoane în Republica Moldova, acolo unde au fost semnalate cazuri de pestă porcină la mistreţ, circulaţia animalelor, provenienţa”, a mai spus directorul adjunct al DSVSA Botoşani.
Populaţia va fi informată asupra unui set elementar de măsuri, de prevenire a pătrunderii şi diseminării virusului în gospodării. Astfel, aceasta trebuie să ştie că circulaţia porcilor este strict interzisă în următoarele şapte zile, ca şi a celorlalte animale din cele două gospodării afectate. De asemenea, circulaţia animalelor din zona de protecţie a fost restricţionată. Proprietarii sunt obligaţi să anunţe veterinarii atunci când observă semne de boală la porci şi nu trebuie să le dea de mâncare resturi alimentare şi să nu intre la animale cu aceleaşi haine şi încălţăminte cu cele care au mers pe câmp.
Măsuri suplimentare s-au instituit şi pentru cele trei fonduri de vânătoare din zonă, respectiv s-a impus patrularea zilnică pentru identificarea de mistreţi bolnavi sau cadavre, vânarea până la ultimul mistreţ pădure şi limitarea accesului cu atelaje în zona forestieră.