A doua zi după Pogorârea Sfântului Duh, în Lunea Rusaliilor, creştinii ortodocşi sărbătoresc Sfânta Treime. Potrivit teologilor, această sărbătoare a fost stabilită imediat după cea a Pogorârii Sfântului Duh, tocmai pentru a sublinia faptul că mântuirea de păcat este opera Sfântei Treimi, adică a Tatălui, prin hotărârea şi făgăduinţa Răscumpărării, a Fiului, prin Patimi şi Înviere şi a Sfântului Duh.
După Pogorârea Sfântului Duh la cincizeci de zile de la Învierea Domnului (Sfintele Paști), la Ierusalim s-a întemeiat prima comunitate creștină și a luat ființă Biserica. În Biserică omul intră prin botez, care se face în numele Sfintei Treimi.
Arhimandritul Ilie Cleopa spunea că învățătura despre Sfânta Treime este greu de înțeles şi îl cita pe Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Cunoștința Sfintei și celei de o ființă Treimi este sfințire și îndumnezeire pentru îngeri și pentru oameni „.
Persoanele Sfintei Treimi sunt Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Tatăl este izvorul celorlalte două persoane. Fiul este născut din Tatăl mai înainte de toți vecii, iar Duhul Sfânt purcede din Tatăl și Se trimite în lume prin Fiul. La Sinodul II ecumenic, organizat în anul 381 la Constantinopol, s-au alcătuit celelalte articole din Crez şi s-a mărturisit că Sfântul Duh „este împreună cu Tatăl şi cu Fiul închinat şi mărit”.
Sfânta Treime este esenţială în iconografia şi spiritualitatea ortodoxă.
Ca să nu se supere Rusaliile, fiinţe fantastice care, potrivit credinţelor populare precreştine, umblă prin văzduh şi îi pocnesc pe cei ce nu le respectă ziua, credincioşii merg astăzi la biserică având la ei ramuri de nuc sau de tei, plante despre care se crede că alungă spiritele rele. Păstrate peste vară, aceste ramuri apără ogoarele şi gospodăriile de furtunile şi grindina ce s-ar putea abate asupra lor.
