spot_img
miercuri, noiembrie 27, 2024
HomeLocal BTPlanuri pentru majorarea tarifelor la Nova Apaserv

Planuri pentru majorarea tarifelor la Nova Apaserv

Conducerea Nova Apaserv ia în calcul o majorare a tarifelor. Albert Tanasă, directorul general al societăţii, a explicat că tarifele actuale nu sunt corelate cu majorarea salariului minim şi cea a preţului la energia electric. „Suntem la jumătatea lunii iunie, iar noi funcţionăm şi practicăm în continuare un tarif aprobat de ADI <AQUA> şi avizat de ANRSC în luna noiembrie a anului trecut. De săptămâna viitoare ne apucăm să întocmim o documentaţie pe care să o trimitem la ANRSC mergând pe două elemente principale şi singurele care duc la o ajustare de tarif, respectiv creşterea salariului minim pe economie de la 1.900 la 2.080 lei şi, ceea ce este mai important şi ne-a dat peste cap în aceste luni, creşterea tarifului la energie electrică cu 23%, începând cu luna ianuarie. Dacă până în decembrie am plătit la E.On facturi de până în 5,7 milioane lei lunar, acum plătim 7,6 – 7,7 milioane lei lunar, bani care nu sunt acoperiţi prin tarif. La energia electrică a fost cea mai semnificativă creştere din ultimii ani, având în vedere că ponderea principală din elementele de cost o reprezintă costul cu energia electrică. Au fost preluări de sisteme şi investiţii pe fonduri europene, extinderi de reţele, care presupun fie staţii de pompare pe apă potabilă, fie pe ape uzate, cu consumuri foarte mari de energie electrică”, a declarat Albert Tanasă.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Potrivit oficialului, se are în vedere o majorare cu 7 – 8 bani la metrul cub de apă. „Pentru utilizatori va fi o majorare de până în 10 bani la metrul cub de apă, însă, pe ansamblu, această ajustare a tarifelor contează foarte mult la volumul de apă pe care noi îl vindem”, a mai explicat directorul general al Nova Apaserv.

În prezent, Nova Apaserv încasează 4,32 lei pe metru cub, apă potabilă produsă şi distribuită pentru întreaga arie de operare şi 3,11 lei pe metru cub, canalizare – epurare.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
nori împrăștiați
-0 ° C
-0 °
-1.7 °
91 %
0.6kmh
34 %
mie
7 °
joi
8 °
vin
4 °
sâm
5 °
Dum
5 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Le mai curăță odată, că de alegeri nu s-a văzut deloc bine și uite ce a ieșit.

EDITORIAL

După cum era și normal, materialele de presă scrise de colegii mei despre activitatea parlamentarilor botoșăneni au stârnit un interes uriaș. Am primit neobișnuit...

EPIGRAMA ZILEI

Despre siguranță latră Uitând de niște indicii : Oastea-i lăsată la vatră, Vatra la ... servicii! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...