Ploile şi inundaţiile din ultima lună şi jumătate au lăsat în urmă pagube de peste două milioane de euro, cele mai mari la infrastructura rutieră şi aşa destul de precară.
Bilanţul pagubelor a fost prezentat de către prefectul Dan Şlincu în cadrul unei şedinţe a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU).
Astfel, distrugerile făcute de cele cinci rânduri de ploi şi inundaţii de la începutul lunii mai şi până în prezent, la case, anexe gospodăreşti, terenuri agricole şi drumuri, au fost evaluate de comisiile locale la 9,94 milioane de lei. Cele mai mari pagube s-au produs în prima săptămână a lunii iunie, fiind vorba de peste şase milioane de lei.
De departe cel mai mult au avut de suferit drumurile, pagubele fiind estimate la peste nouă milioane de lei. Comisiile locale de evaluare au reţinut avarii la peste 240 de kilometri de drumuri şi la 92 de poduri şi podeţe.
De asemenea, dezlănţuirea apelor a lăsat în urmă pagube şi la locuinţele şi gospodăriile locuitorilor din comunele afectate. Deşi în raport se vorbeşte de 77 de locuinţe, 23 de anexe gospodăreşti, un cămin cultural şi o staţie de pompare, pagubele reţinute la acest capitol au fost de doar de o sută de mii de lei.
Şi terenurile agricole au avut de suferit potrivit bilanţului prezentat de prefectul Şlincu. Astfel, în urma celor cinci rânduri de inundaţii din ultimele 45 de zile au fost calamitate aproximativ 7.200 de hectare, iar un solar a fost distrus în proporţie de 100%. În acest caz, pagubele de pe suprafeţele neasigurate, au fost evaluate la peste 120.000 de lei.
Cele cinci rapoarte ale comisiilor de locale de inventariere a pagubelor au fost votate în unanimitate de membrii CJSU şi urmează să fie transmise guvernului, împreună cu o hotărâre prin care să se acorde despăgubiri pentru cei afectaţi.
„Aceste pagube au fost evaluate de trei comisii constituite la nivel de judeţ constituite prin ordin de prefect. Valoarea acestor pagube este estimativă, deci nu am evaluat eu aceste pagube, ci de o comisie judeţeană constituită din experţi de la Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, de la Drumuri Judeţene şi de la Sistemul de Gospodărire a Apelor… Bineînţeles, este nevoie de un sprijin pentru remedierea acestor distrugeri şi sper ca în perioada imediat următoare unităţile administrativ teritoriale afectate să primească acest sprijin din partea guvernului”, a declarat prefectul Dan Şlincu, subliniind că cele mai afectate sunt drumurile din judeţ.