28 de milioane de lei, aproximativ şase milioane de euro, sunt pe cale de a fi aduse de tinerii antreprenori botoşăneni, care au depus cereri de finanţare în programul Start-Up Nation 2018. Finanţările medii solicitate de aceştia sunt, în medie, de 150.000 de lei (n.r. – 32.000 de euro).
Dintre cele 33.514 proiecte depuse la nivel naţional, 453 au fost din judeţul Botoşani, judeţul nostru fiind undeva în a doua jumătate a clasamentului naţional. Cele mai multe au fost înregistrate în Timiş – 2.014 planuri de afaceri, Bihor – 1.753 proiecte şi Prahova – 1.673 proiecte. La polul opus, cele mai puţine proiecte au fost înscrise în judeţele Covasna – 171, Ilfov – 207 şi Cluj – 240.
Dintre proiectele depuse de botoşăneni, doar 194 au intrat în faza a doua a verificărilor, în care, la nivel naţional, au fost selecţionate primele 13.005 planuri de afaceri. Potrivit Direcţiei de Antreprenoriat şi Programe pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii din cadrul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, „184 au fost admise de principiu, iar 10 au fost respinse pentru neîndeplinirea criteriilor de eligibilitate”. „În urma analizei noastre, s-a constatat faptul că aplicanţii din judeţul Botoşani şi-au asumat prin program crearea a 849 de locuri de muncă, un număr important reprezentând persoanele defavorizate, absolvenţii sau şomerii, respectiv 689 noi locuri de muncă”, se arată într-un răspuns formulat de reprezentanţii Direcţiei de Antreprenoriat şi Programe pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii la o solicitare a „Monitorului de Botoşani”. Doi dintre viitorii antreprenori şi-au asumat chiar crearea a 10 noi locuri de muncă.
Cele mai importante domenii de activitate în care vor activa firmele finanţate prin Start-Up Nation sunt: fabricarea sucurilor de fructe şi legume, fabricarea pâinii, a prăjiturilor sau a produselor de patiserie, confecţii, prelucrarea lemnului şi construcţii.
De luni, viitorii antreprenori vor fi invitaţi să semneze contractele de finanţare, după care pot opta fie pentru creditul punte oferit de una dintre cele trei bănci partenere, CEC, BCR şi Banca Transilvania, fie, dacă pot atrage alte resurse financiare, pot merge direct la agenţia regională pentru decont final.
„Situaţia prezentată mai sus este una intermediară, în cadrul acesteia pot surveni modificări după ce vor fi chemaţi la contractare beneficiarii care au îndeplinit condiţiile de eligibilitate. O parte dintre beneficiari pot renunţa la finanţare, urmând ca lista să fie completată cu cei admişi în afara bugetului”, se mai arată în răspunsul Direcţiei de Antreprenoriat şi Programe pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii.
Statul îşi propune să finanţeze 10.000 de firme prin acest program. Alocaţia financiară nerambursabilă, de maximum 200.000 lei/beneficiar, poate reprezenta 100% din valoarea cheltuielilor eligibile (inclusiv TVA pentru societăţile neplătitoare) aferente proiectului.
Anul trecut, au fost 12.000 de aplicanţi, fiind încheiate 8.444 contracte, însă companii active active sunt 7.250.