spot_img
marți, aprilie 15, 2025
AcasăLocal BTLocuință modulară pentru o familie sinistrată din Lunca

Locuință modulară pentru o familie sinistrată din Lunca

O familie din Lunca, afectată de inundații, va primi mâine o locuință modulară. Decizia a fost luată astăzi la prânz în şedinţă extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă convocat de prefectul Dan Șlincu. 

Locuința modulară este pentru cei trei membri ai familiei, pentru care pompierii au desfăşurat o operaţiune de salvare spectaculoasă joia trecută, după ce torenţii rezultaţi din ploile torenţiale au pătruns în locuinţa acestora. Cum imobilul nu prezintă siguranţă deocamdată, administraţia locală a solicitat un adăpost temporar.

Modulul va fi transportat mâine dimineaţă.

În cadrul ședinței au fost prezentate și ultimele atenţionări meteo-hidro, emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) şi de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA).

ANM a transmis că până marţi, la ora 23:00, judeţul Botoşani se află sub avertizare de tip „cod galben”, fiind prognozate manifestări de instabilitate atmosferică. Astfel, se vor semnala averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și grindină. Cantitățile de apă vor depăși local 20-25 l/mp, iar izolat 40-50 l/mp.

INHGA a transmis că pe râul Prut- sector aval Stânca-Costeşti se vor înregistra scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, creşteri de debite şi niveluri cu posibile depăşiri ale cotelor de atenţie, fenomenele fiind cuprinse într-o avertizare de tip “cod galben”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
7.4 ° C
10.6 °
7.2 °
72 %
3.6kmh
100 %
mar
17 °
mie
21 °
J
22 °
vin
22 °
S
21 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Dacă totul e întors pe dos, de ce-ar rămâne poezia altfel.

EDITORIAL

Se vorbește din ce în ce mai mult despre reforma educației și este firesc să fie așa în condițiile în care e tot mai...

EPIGRAMA ZILEI

Ieri se șoptea pe la Don: "Davai ceas, davai palton!" Azi se strigă-n gura mare: "Give me so, pământuri rare!" - Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...