Zeci de botoşăneni nelipsiţi de la manifestările culturale au participat astăzi la Muzeul Judeţean, la un eveniment cultural de excepţie. Poeta şi scriitoarea Maria Baciu şi-a lansat cărţile de poezie „Drumeţ de doruri lungi” şi Eminenţă, bună seara!”, două cărţi unicat în peisajul cultural românesc.
Moderatorul manifestării a fost Traian Apetrei, directorul Teatrului „Mihai Eminescu”, oficial care a apreciat că autoarea, fost profesor de limba şi literatura română la Liceul Pedagogic, şi-a invitat prietenii la „o oră de terapie sufletească prin poezie”.
Cărţile au fost prezentate de Gabriela Haja, cercetător în cadrul Filialei Iaşi a Academiei Române, poeta Mihaela Arhip, profesor la Liceul de Artă „Ştefan Luchian” şi istoricul Gheorghe Median.
Gabriela Haja şi-ar fi dorit să o aibă ca profesor pe Maria Baciu, însă a avut privilegiul să o cunoască în timpul studenţiei, atunci când participa la celebrul colocviu Eminescu organizat de regretatul profesor Dumitru Irimia, când studenţi din toată ţara veneau în pelerinaj la Ipoteşti. Cercetătoarul ieşean a apreciat că Maria Baciu îşi pune „sufletul în palme şi îl oferă tuturor, cu o nemărginită şi riscantă generozitate”. „Maria Baciu este de o fragilitate uluitoare, secondată însă de o forţă poetică şi de o răzvrătire continuă împotriva prostiei, a imposturii, a nonvalorii şi îşi face platoşă din poezie…Fiecare dintre poemele acestea reprezintă o stare personală, foarte intimă a poetei, o reflexie a modului în care poeta Maria Baciu recepţionează poezia lui Eminescu, a modului în care ea încearcă să transmită celorlalţi rezultatul meditaţiilor, al interpretărilor, mai ales al înţelegerii. Găsim aici o profundă înţelegere a spiritului eminescian în sine, dar şi a locului pe care Eminescu îl ocupă în cultura română”, a precizat Gabriela Haja.
La rândul său, Gheorghe Median a afirmat că „Drumeţ de drumuri lungi” este prima carte de poezie de dragoste pe care un poet botoşănean o scrie, Maria Baciu înţelegând că sarcina de a scrie despre iubire îi revine poetului, „pentru că ceea ce se comunică se face prin cuvinte, iar cel care stăpâneşte cuvintele cel mai bine este poetul”.
Obişnuită cu Maria Baciu ca autor al poeziei pentru copii, scriitor de proză despre adolescenţă, autor de romane sau piese de teatru, Mihaela Arhip a descoperit în cele două cărţi lansate astăzi o altă scriitoare Maria Baciu. „Acest drumeţ de drumuri lungi este, după mine, un Sisif al lumii de astăzi , este omul care încearcă să îşi urce bucuria, tristeţea, singurătatea, ori de multe ori acestea îi scapă din mâini, coboară, le urcă din nou şi nu îşi pierde speranţa. De ce nu şi-ar pierde-o? Pentru că există poezia”, a mai spus Mihaela Arhip.
Cartea cu poezii de dragoste a fost scrisă în zece zile, iar cea despre Eminescu, „în jumătate de viaţă”. „Eminescu este un colos, nici nu ştiţi prin câte faze de meditaţie, de studiu, de discuţii pe text am trecut ca să pot să scriu. Am depăşit faza aceea de poezie uşoară închinată cuiva şi eu zic că am făcut aici un portret al operei eminesciene. Această carte este de colecţie, unicat. Nu o să găsiţi nici într-o cultură o carte de poezii închinată unei atât de mari personalităţi a culturii respective. A trebuit să meditez foarte mult, ca să pot să înnobilez ceea ce spun aşa încât să mă prezint bine în faţa lui Eminescu, cel mai mare poet român şi cel mai mare romantic european”, a spus, printre altele, Maria Baciu.
Cartea „Eminenţă, bună seara!”, include lucrări grafice realizate de Liliana Grecu.
În finalul manifestării, autoarea a acordat autografe, primind în schimb foarte multe flori şi felicitări. Numărul mare al celor care au participat la lansare a demonstrat, dacă mai era cazul, că Maria Baciu ocupă un loc special în inima iubitorilor de cultură.