Reuşită de excepţie pentru botoşăneanul Iulian Rotariu în ultramaratonul „The Track”. După cele nouă etape desfăşurate în Australia şi după un efort considerabil, Iulian Rotariu a reuşit să se claseze pe locul I. Astăzi, organizatorii competiţiei au anunţat rezultatele ultimei etape, care confirmă faptul că Iulian Rotariu a ieşit învingător în cel mai greu concurs de anduranţă la care a participat vreodată şi care s-a întins pe o distanţă de 522 de kilometri.
Deşi în ultima etapă a ajuns pe locul II, trecând linia de finish în acelaşi timp cu celălalt român, Andrei Gligor, în clasamentul general Iulian Rotariu a fost lider. De altfel, botoşăneanul a avut un start fulminant, instalându-se încă din primele trei etape pe primul loc, devansându-i pe toţi competitorii, poziţie pe care nu a mai cedat-o până la finish. Acel avans i-a permis lui Iulian să abordeze mult mai relaxat întregul ultramaraton, el dominând întrecerea alături de Andrei Gligor. De altfel, toate publicaţiile care au relatat despre această competiţie au punctat încă de după a treia etapă faptul că „The Track” a devenit o „afacere românescă”, cei doi români reuşind să facă o cursă excepţională, uimindu-i şi pe organizatori.
Festivitatea de premiere va avea loc cel mai probabil astăzi, când Iulian Rotariu va primi trofeul întrecerii, „The Track” fiind la a cincea ediţie.
Este cel mai bun rezultat obţinut de Iulian Rotariu de când a decis să participe la aceste concursuri de anduranţă, iar rezultatul din Australia a fost prefigurat de o altă cursă fenomenală reuşită anul trecut în Antarctica, când botoşăneanul s-a clasat pe locul al II-lea, intrând însă în topul mondial „4 Deserts”. Iar reuşita din Australia este o încununare a eforturilor făcute de-a lungul anilor de Iulian, care a început să participe la astfel de competiţii din pasiune, el nefiind sportiv de performanţă sau legitimat la vreun club sportiv.
Ce merită de remarcat este faptul că botoşăneanul, angajat al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, a participat de fiecare dată în scop caritabil, încercând prin rezultatele sale să-i ajute pe copiii cu autism. De altfel, în fiecare cursă el a afirmat că susţine Asociaţia Părinţilor cu Autism Botoşani.