Vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, social-democratul Dorin Birta a anunțat astăzi că pentru anul 2019 Guvernul PSD a alocat fonduri de la bugetul de stat în valoare de 1,5 milioane euro pentru dotarea cu echipamente medicale noi a Spitalului Mavromati.
Spitalul Județean de Urgență va fi dotat în acest an cu următoarele echipamente medicale: o cameră de stimulare extrasenzorială, două aparate radiologice digitale, un sistem video endoscopic, un ureteroscop cu laser, un ecograf, o masă ortopedică, opt mese radiante, două aparate RxTv în C cu braț mobil, un aparat RxTv în C cu braț mobil pentru ortopedie, un osteodensimetru, un endoscop, o sursă de litrotiție endoscopică, două lampi scialitice cu led, un cărcucior de resuscitare.
„În urma investițiilor realizate de guvernarea PSD în sistemul de sănătate din județ cel mai mult vor avea de câștigat botoșănenii care nu mai trebuie să se deplaseze la clinici private sau în alte orașe din țară pentru a-și face investigații medicale complexe”, a declarat Dorin Birta vicepreședinte al Consiliului Județean Botoșani.
Achizițiile de echipamente medicale aprobate acum pentru 2019 reprezintă o continuare a investițiilor în sistemul de sănătate botoșănean, în valoare de 9 milioane de euro, începute în urmă cu trei ani pentru construcția Spitalului Municipal de Boli Cronice și Îngrijiri Paliative, reabilitarea a 13 dispensare medicale, dotarea sistemului de urgență cu 27 de ambulanțe, cu un Computer Tomograf și un aparat RMN și echipamente medicale pentru sălile de operații de la Spitalul Județean. La începutul acestei luni a fost semnat contractul de finanțare a lucrărilor în valoare de 1,5 milioane de euro pentru modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Mavromati.
„Cu siguranță că mai sunt multe de realizat la noi în județ pentru a moderniza toată infrastructura din sănătate și a dota toate unitățile medicale, însă botoșănenii pot să vadă că PSD a început să ia măsuri și să vină cu lucruri concrete”, a subliniat Dorin Birta vicepreședinte PSD Botoșani.
COMUNICAT DE PRESĂ LA COMANDA PARTIDULUI SOCIAL DEMOCRAT CMF 41190008