Localizarea momentului în care Botoşanii devin târg al Doamnei, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, se justifică prin câteva mărturii documentare circumstanţiale, dar pline de substanţă, precum şi prin apelul la logica istorică. O asemenea mărturie indirectă este cea oferită de o menţiune a lui Miron Costin: „la Botuşani, de când venitul merge la cămara milostivirii ei doamna, dregătorul nu se numeşte pârcălab, ci vornic”. Corelând această informaţie cu recenta descoperire arheologică din pronaosul bisericii Sf. Nicolae din Popăuţi, anume piatra de mormânt ce ar fi aparţinut lui „Nurod, vornic de Botoşani” sau, conform unei alte interpretări a pisaniei, „vornicul Iurod (nebun, n.ns.) din Botoşani”, afirmăm că în 1492, anul de când datează lespedea tombală, Botoşanii erau deja târg al Doamnei, administrat de către acest vornic, din porunca domnului, în interesul atât al domniei – domeniul de competenţe vizând partea administrativă, juridică, militară şi economică a atribuţiilor sale – cât mai ales al Doamnei, în partea referitoare la veniturile cuvenite acesteia din acest apanaj.
O altă mărturie în favoarea ipotezei că Botoşanii, cu veniturile lor, sunt concedaţi Doamnei în timpul lui Ştefan cel Mare, este citată de arhimandritul Narcis Creţulescu, originar din Costeştii Botoşanilor, într-una din lucrările sale.
Invocând mai multe urice însemnate pe un vechi pomelnic al bisericii Popăuţilor, pomelnic despre care astăzi nu mai ştim nimic, arhiereul arată că atunci „când Ştefan Vodă cel Mare au zidit biserica Sf. Nicolae de la Popăuţi, la 1496, septembrie 30, atunci şi Doamna sa, Maria, a înnoit biserica Sf. Gheorghe din târgul Botoşani şi biserica Învierii de la Mănăstirea Doamnei şi biserica satului Cişmea”. Tot Narcis Creţulescu, preluând din însemnările de pe acel pomelnic, arată că venind Petru Rareş în a doua sa domnie în Moldova, doamna sa, Elena, ar fi înnoit biserica Sf. Gheorghe, din târgul Botoşanilor, şi tot ea „a înnoit de iznoavă şi biserica de la Mănăstirea Doamnei, la anul 1552”.
Localizarea momentului în care Botoşanii devin târg al Doamnei, în timpul domniei lui Ştefan cel Mare, se justifică prin câteva mărturii documentare circumstanţiale, dar pline de substanţă, precum şi prin apelul la logica istorică. O asemenea mărturie indirectă este cea oferită de o menţiune a lui Miron Costin: „la Botuşani, de când venitul merge la cămara milostivirii ei doamna, dregătorul nu se numeşte pârcălab, ci vornic”. Corelând această informaţie cu recenta descoperire arheologică din pronaosul bisericii Sf. Nicolae din Popăuţi, anume piatra de mormânt ce ar fi aparţinut lui „Nurod, vornic de Botoşani” sau, conform unei alte interpretări a pisaniei, „vornicul Iurod (nebun, n.ns.) din Botoşani”, afirmăm că în 1492, anul de când datează lespedea tombală, Botoşanii erau deja târg al Doamnei, administrat de către acest vornic, din porunca domnului, în interesul atât al domniei – domeniul de competenţe vizând partea administrativă, juridică, militară şi economică a atribuţiilor sale – cât mai ales al Doamnei, în partea referitoare la veniturile cuvenite acesteia din acest apanaj.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
