miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocal BTCaragiale vine pe scena de la "Vasilache"

Caragiale vine pe scena de la “Vasilache”

Studioul de teatru pentru tineret de la Teatrul „Vasilache” va găzdui mâine, de la ora 16:30 şi de la ora 19:00, spectacolul „Dʼale carnavalului”. Pus în scenă de masteranzii din anul I din cadrul Facultăţii de Teatru ai Universităţii Naţionale de Arte „George Enescu” din Iaşi, sub îndrumarea regizorală a lectorului universitar dr. Oana Sandu, spectacolul este unul de real succes, pentru că rămâne fidel textului. El se adresează în mod special elevilor de gimnaziu și de liceu care vor să pătrundă și altfel opera caragialiană.

„Dʼale carnavalului” prezintă perspectivă clasică, dar spumoasă, plină de ritm și vivacitate asupra întâmplărilor din jurul unui bilet amoros rătăcit, a caracterelor dominate de pasiuni și gesturi extreme, zgomotoase, specifice mahalalei bucureștene de altădată. Filtrate de sensibilitatea artistică a tinerilor studenți, personajele și situațiile se perindă în acest carusel carnavalesc de maximă actualitate.

Iubitorii teatrului care vor să-l vizioneze trebuie să plătească 15 lei pe un bilet.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-3.3 ° C
-2.8 °
-3.3 °
92 %
1.8kmh
17 %
mie
6 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °
D
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...