Organizatorii spectacoului grandios de la Parcul Cornişa au emoţii pentru a doua zi de festivităţi. Asta pentru că vremea pentru astăzi se anunţă foarte schimbătoare. Cu toate acestea, cei care se ocupă de bunul mers al spectacolelor, speră ca prognoza să fie greşită, mai ales că în prima parte a zilei au fost anunţate ploi de scurtă durată şi afară este soare.
Spre după-amiază se preconizează fulgere, însă fără precipitaţii, iar cerul va fi înorat. Temperatura maximă va fi de 22 de Grade Celsius, la miezul nopţii coborând spre 16 Grade, motiv pentru care botoşănenii care vor veni la spectacol ar trebui să fie pregîtiţi şi cu un hanorac la ei.
Organizatorii ateaptă sâmbătă un număr şi mai mare de spectatori la Cornişa, botoşănenii fiind invitaţi să se bucure de toate atracţiile parcului, de muzică bună şi mâncare şi băutură de la standurile din interior.