Un accident mortal a avut loc în noaptea de duminică spre luni pe un drum din județ. Evenimentul a avut loc pe drumul din dreptul localității Havârna, când un autoturism a lovit în plin o căruță care a intrat pe drumul principal fără a acorda prioritate.
Un bărbat de 48 de ani din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe un drum sătesc, a pătruns în intersecţia cu un alt drum din aceeaşi categorie, împrejurare în care a fost impactat în partea dreaptă față, de un vehicul cu tracțiune animală, ce se deplasa pe contrasens, condus de un bărbat de 58 ani.
În urma impactului, conducătorul atelajului hipo a căzut din vehicul pe carosabilul acoperit cu pietriș, iar ulterior a decedat. “Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, ulterior fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, a precizat Nicoleta Federciuc, purtătorul de cuvânt al IJP Botoșani.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de ucidere din culpă.