spot_img
vineri, aprilie 18, 2025
AcasăLocal BTTată şi fiu judecaţi pentru o agresiune la drumul mare

Tată şi fiu judecaţi pentru o agresiune la drumul mare

Doi localnici din comuna Mihălăşeni, tată şi fiu, au fost trimişi în judecată de procurorii Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani, după ce l-au snopit în bătaie pe un tânăr. Acuzaţi de tentativă de omor, Mitică Marinel C. şi Valentin Gabriel C., în vârstă de 51 şi respectiv 26 de ani, urmează să dea explicaţii în faţa magistraţilor. Potrivit anchetatorilor, agresiunea a avut loc pe 10 martie 2016 pe un drum din comună, când victima, Andrei H., a trecut pe lângă faetonul celor doi şi le-a luat în glumă o sacoşă cu mere. Fără să mai stea pe gânduri, tatăl şi fiul au tăbărât pe el şi i-au aplicat mai multe lovituri cu parii şi picioarele. Rănit grav, Andrei H.a fost preluat de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă şi transportat iniţial la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean. Din cauza leziunilor suferite, el a fost transferat ulterior la Spitalul Clinic de Urgenţă „Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi, necesitând 70-80 zile de îngrijiri medicale. Ulterior, medicii legişti au stabilit că leziunile suferite i-au pus viaţa în primejdie. Cazul a fost preluat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani, iar în urma unei anchete care a durat mai bine de trei ani agresorii au fost trimişi în boxa acuzaţilor.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer senin
23.9 ° C
23.9 °
22.8 °
38 %
8.5kmh
2 %
vin
24 °
S
18 °
D
22 °
lun
24 °
mar
24 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Avem de toate, suntem pregătiți, cum ar veni.

EDITORIAL

Știrea că Spitalul Județean este obligat să o despăgubească pe medicul ginecolog care a fost de gardă în noaptea decesului Alexandrei Ivanov ne demonstrează...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...