Absolvenţii promoţiei 2019 au termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele instituţiei Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Botoşani pentru a beneficia de toate serviciile puse la dispoziţie de către stat în scopul integrării pe piaţa forţei de muncă.
„Înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă şi obligatorie în vederea obţinerii facilităţilor acordate potrivit Legii privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă”, susţine, într-un comunicat de presă, Teodor Dimitriu, directorul AJOFM Botoşani.
Absolvenţii care se înregistrează în evidenţele agenţiilor de şomaj ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum şi de facilităţi financiare.
Actele necesare pentru înregistrarea la şomaj, sunt: cartea de identitate, în original şi copie; actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii, în original şi copie; adeverinţa medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale.
Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii. În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă a fost sau nu promovat examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile începe pe 1 iunie 2019. Elevii care nu au situaţia şcolară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidenţele agenţiei în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigenţă, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.