luni, aprilie 7, 2025
AcasăLocal BTVreme capricioasă în următoarele două săptămâni. Se anunţă ploi!

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni. Se anunţă ploi!

Vremea se va răci în următoarele zile în majoritatatea regiunilor ţării, temperaturile maxime coborând spre 13ºC, urmând ca, de săptămâna viitoare, temperaturile să înceapă să crească până la maxime de 21ºC, potrivit Estimării evoluţiei valorilor termice şi a precipitaţiilor în intervalul 29 aprilie – 12 mai, publicate de Administraţia Naţională de Meteorologie.

În Moldova, în primele trei zile de prognoză, vremea se va răci astfel încât, pe 1 mai, media temperaturilor maxime va coborî la 15ºC, apoi procesul de încălzire va avea ca rezultat, în datele de 3 şi 4 mai, o medie regională a temperaturilor maxime de 20ºC. Se estimează o nouă răcire până pe 6 mai, spre 13ºC, în medie, dar până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni se va ajunge treptat la medii ale maximelor termice în jurul a 21ºC, apropiate de cele climatologic specifice acestei regiuni.

În prima săptămână, temperaturile nocturne vor avea mici variaţii în jurul mediei de 7ºC, apoi vor urma trei nopţi mai reci, când media lor se va situa în jurul a 5ºC, iar ulterior datei de 8 mai, tendinţa minimelor termice va fi de creştere spre medii de 7ºC la sfârşitul intervalului de prognoză.

Vor fi intervale de timp în care va ploua, pe arii mai extinse şi mai însemnat cantitativ, cel mai probabil pe 30 aprilie, dar posibil şi în intervalul 5-7 mai. În celelalte zile, pe spaţii mici vor fi ploi de scurtă durată, cu probabilitate mai ridicată de apariţie după-amiaza şi seara.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-0.5 ° C
-0.4 °
-1.7 °
73 %
7kmh
13 %
lun
4 °
mar
7 °
mie
6 °
J
6 °
vin
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru cei care uită cam repede prin ce-am trecut e necesară o excursie la gară.

EDITORIAL

Unul dintre subiectele dezbătute în cea mai recentă ședință a CL Botoșani a avut ca … „obiecte ale muncii”, două clădiri istorice, de patrimoniu,...

EPIGRAMA ZILEI

Când s-a întors din armată Nu a mai găsit-o fată; Azi, alt șoc l-a dărâmat: A găsit-o, dar ... băiat!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...