joi, aprilie 10, 2025
AcasăLocal BTExpoziţii cu tematică pascală, la Biblioteca Judeţeană "Mihai Eminescu"

Expoziţii cu tematică pascală, la Biblioteca Judeţeană “Mihai Eminescu”

În perioada 25 aprilie – 6 mai, Biblioteca Judeţeană “Mihai Eminescu” organizează expoziţia “Artă şi culoare, în zi de sărbătoare”. Găzduită de Filiala 2 Griviţa a instituţiei, expoziţia îşi propune să aducă în atenţia publicului  cele mai frumoase ouă încondeiate, realizate după tehnici deprinse din străbuni, precum şi desene cu tematică pascală, compoziţii ale elevilor din Atelierul de Pictură al Şcolii Gimnaziale 13 Botoşani (profesor coordonator Alina Gavril).
Sărbătorile Pascale sunt marcate, în aceste zile, şi de Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene. Elevi ai Liceului Pedagogic “Nicolae Iorga” Botoşani, coordonaţi de profesorul Petronela Ţurcanu, vor expune ouă decorate prin diferite tehnici de lucru şi icoane pictate pe sticlă. Lucrările elevilor vor putea fi admirate în expoziţiile „Ornamente pascale”  şi “Icoana prin ochi de copil”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
2.8 °
1.6 °
58 %
12.1kmh
100 %
J
3 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
18 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...