marți, aprilie 8, 2025
AcasăLocal BTDăncilă şi Federovici îi cer lui Dragnea să candideze (video)

Dăncilă şi Federovici îi cer lui Dragnea să candideze (video)

Viorica Dăncilă a surprins că a vorbit peste zece minute liber, dar a avut un discurs fără substanţă, în care l-a lăudat pe Liviu Dragnea şi s-a victimizat afirmând că „am fost cel mai atacat prim-ministru de după 1989”. „Dar nu am făcut nici şi nu pot să fac niciun pas înapoi”, a spus Dăncilă.

Aceasta şi-a încheiat discursul sugerând că Liviu Dragnea ar trebui să candideze la Preşedinţia României la alegerile ce vor avea loc în toamnă. „Îmi doresc ca împreună să mergem la guvernare până în 2020, iar în primul rând în 2019 să câştigăm alegerile europarlamentare şi să avem preşedintele României, un preşedinte PSD”, a declarat Viorica Dăncilă la conferinţa de alegeri a PSD Botoşani.

Mai directă a fost preşedinta PSD Botoşani, Doina Federovici: „Domnule preşedinte, cred că trebuie să veniţi şi în perioada imediat următoare, dacă se poate, undeva spre toamnă, să vă susţinem”.

La conferinţa de presă, Liviu Dragnea a precizat că subiectul va fi tranşat după alegerile europarlamentare: „Mi s-a solicitat în toate judeţele în care am fost. Le-am spus tuturor că după 26 mai o să avem o discuţie destul de profundă în partid, să stabilim care este cea mai bună variantă pentru prezidenţiale, având ca obiectiv câştigarea alegerilor”.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
1.7 ° C
2.7 °
1.7 °
88 %
1.3kmh
100 %
mar
2 °
mie
7 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...