De Paşte, Spitalul Judeţean se transformă în azil de bătrâni. Reprezentanții Spitalului Județean se așteaptă ca pe perioada sărbătorilor de Paști unitatea sanitară să fie luată cu asalt de bătrânii singuri. Fiind izolați și îndepărtați de către familie, ei apelează la varianta spitalului, unde primesc hrană, sunt îngrijiți și au cu cine să comunice.
Cadrele medicale trag un semnal de alarmă și cer asistenților sociali din teritoriu să îi aibă în atenție pe vârstnicii singuri, astfel încât spitalul să nu fie aglomerat de cazuri sociale. Chiar dacă nu vin cu afecțiuni medicale, ei sunt internați, însă, susțin reprezentanții spitalului, nu este normal. „La un moment dat și vârstnicii ajung să aibă nevoie de aceeași atenție ca și copiii, de la satisfacerea nevoilor de bază până la afecțiune. Fenomenul vârstnicului abandonat în spital este cunoscut de noi și perioada sărbătorilor devine foarte aglomerată, punctat de faptul că medicii de familie nu pot fi accesați, de faptul că reprezentanții primăriei sunt și ei în libere, crearea obișnuinței de a se apela și la ajutor medical, i-aș spune mascat. Ei apelează la varianta spitalului, unde pot schimba o vorbă, nu neapărat au un motiv medical pentru că afecțiunile lor sunt cronice, dar ideea de a fi cu cineva îi ajută. Aș vrea să mulțumesc colegilor mei, colaboratori din teritoriu, echipelor de asistenți sociali și asistenți medicali comunitari și să le reamintesc importanță intervenției preventive”, a precizat Raluca Sorlescu, asistent social principal în cadrul UPU-SMURD.
Reprezentanţii spitalului spun că pe secția Medicală I și Medicală II de la Spitalul Județean sunt supraaglomerate iar în acest moment nu mai sunt locuri. „Vrem să tragem un semnal de alarmă către toți asitenții sociali din teritoriu, pentru că urmează Săptămâna Mare, să fie un pic mai atenți cu vârstnicii care sunt singuri, abandonați de familie sau nu au un sport corespunzător, pentru că altfel, ca de obicei, vom ajunge să aglomerăm secțiile spitalului cu cazuri mai puțin medicale și mai mult sociale”, a declarat medicul Bogdan Alexandroaie, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean.