vineri, aprilie 11, 2025
AcasăLocal BTConcurs de poezie la Hulub - Dângeni

Concurs de poezie la Hulub – Dângeni

Căminul cultural Hulub – Dângeni a găzduit ieri cea de a IV-a ediţie a Concursului judeţean de poezie, „Acasă la scriitorul Demostene Botez”, inclus în „Şcoala altfel”. Concursul, organizat în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană ,,Mihai Eminescu”, Casa Corpului Didactic, Primăria Dângeni, Şcoala Gimnazială 1 Mihălăşeni, şi Şcoala Gimnazială 1 Durneşti, s-a desfăşurat în cadrul Proiectului judeţean „Acasă la scriitorul Demostene Botez”, iniţiat de profesorul Monica Iliescu, directorul Şcolii Gimnaziale 1 Dângeni.

Spre deosebire de ediţiile anterioare, la concursul de recitare din lirica poetului Demostene Botez a fost introdusă secţiunea vizând compoziţii plastice ale elevilor inspirate din opera scriitorului.

Pregătit de un grup de cadre didactice, respectiv Constantin Andrei, Alina Măntăluţă, Doiniţa Anton, Victor Tanasă, Stela Clement, concursul a oferit elevilor posibilitatea de a descoperi şi cunoaşte viaţa şi activitatea scriitorului Demostene Botez, care s-a născut, a copilărit şi a urmat primele clase primare în şcoala din Satul Hulub.

„Generaţia de astăzi are posibilitatea de a  vedea <Casa Botez> şi a călca pe acest pământ atât de generos cu literatura”, a declarat în deschiderea manifestării, coordonatoarea proiectului. Referindu-se şi la opera scriitorului, care nu se mai regăseşte în manualele şcolare, dar cu o prezenţă permanentă în proiectele educative desfăşurate de grădiniţe şi şcoli, Monica Iliescu a arătat că poezia lui Demostene Botez este un îndemn de a cunoaşte şi iubi natura. Cu o îndelungată activitate de prozator, poet, jurnalist şi traducător, Demostene Dotez a lăsat în literatura naţională ca nimeni altul, filozofia ţăranului din Satul Hulub, şanţurile săpate de ploi şi vânt, grădinile cu livezi şi nuci bătrâni, casele adunate ca mărgelele pe uliţi.

La concursul de poezie şi compoziţie plastică au participat 80 preşcolari, elevi din învăţământul primar şi gimnazial. În perioada de deliberare a câştigătorilor concursului, formaţia de dansuri populare „Armonia” a Şcolii Gimnaziale 1 Dângeni a prezentat o frumoasă suită de dansuri populare.

În finalul concursului au fost premiaţi elevii: Ioana Cojan, Andrei Ionuţ Chiraş, Bria Rotundu, Ştefania Hagiu, Maria Ravac, Narcis Mutuzac, Maria Zănoagă, Eusebiu Scutelnicu, Anamaria Relinschi, Ana Bunduc,  Alice Doroftei, Bianca Doroftei, Albertina Turtă, Georgiana Horoşincu, Denisa Măntăluţă, Iasmina Bobişteanu şi Florentina Pintilie.

Juriul format din cadre didactice a acordat premii şi diplome de participare. Graţie sprijinului acordat de sponsori generoşi, elevii au primit cărţi şi dulciuri.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ninsoare ușoară
-1 ° C
1.6 °
-1.1 °
83 %
3.6kmh
100 %
J
-1 °
vin
5 °
S
8 °
D
15 °
lun
17 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

În sfârșit, poezia e protejată la Botoșani.

EDITORIAL

Chiar dacă România este republică semi-prezidențială – cu șef de stat și de guvern – președintele are importanța lui, mai ales la capitolul imagine...

EPIGRAMA ZILEI

Berbecuț Bârsan, ce ești năzdrăvan, Doar tu ne-ai băgat, adânc în rahat Deși ai primit, lucrări, înmiit De la noi, șira de paie și oloiul din tigaie... -...

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...