Panică în Uvertura Mall, din cauza unui incendiu izbucnit în bucătăria unui restaurant situat la etajul patru al complexului comercial. Totul s-a întâmplat în această seară, după ce o friteuză a fost cuprinsă de flăcări, iar focul ameninţa să cuprindă şi hota. Din fericire, personalul restaurantului a intervenit imediat, reuşind să stingă incendiul înainte de sosirea pompierilor. În schimb, un fum dens a invadat spaţiul de la etajul superior, iar restaurantul a fost decuplat de la reţeaua electrică, pentru ca incendiul să nu genereze şi alte probleme.
„Având în vedere importanta obiectivului, pompierii s-au deplasat cu forţe şi mijloace pentru evacuarea persoanelor şi stingerea incendiului. La sosirea forţelor de intervenţie s-a constatat că incendiul a fost stins de personalul de pe locul de muncă. Nu s-a impus evacuarea persoanelor. Pompierii au intervenit pentru înlăturarea efectelor”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.
De altfel, la faţa locului s-au deplasat cinci echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă şi spumă, o autospecială de lucru la înălțime, autospeciala transport personal şi victime multiple, o ambulanță SMURD, dar şi două echipaje de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă.