miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocal BTEdilii botoşăneni caută constructor pentru locuinţele sociale din ANL Cişmea

Edilii botoşăneni caută constructor pentru locuinţele sociale din ANL Cişmea

Municipalitatea caută constructor pentru finalizarea locuinţelor sociale din cartierul ANL Cişmea. În luna decembrie a anului trecut, constructorul care a câştigat contractul a renunţat la lucrări invocând creşterea preţurilor la materiale şi în special la manoperă, dar şi acordarea eşalonată a sumelor aferente lucrărilor de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Aşa se face că la această dată stadiul lucrărilor este de 52,99%. „Având în vedere prevederile legale, UAT Municipiul Botoşani a procedat la actualizarea restului de executat al lucrărilor, a aprobat prin hotărâre de consiliu Local noii indicatori tehnico-economici ai obiectivului. Edilii botoşăneni au comunicat către MDRAP noile valori, cu solicitarea de a include obiectivul în programul investiţional al MDRAP. Concomitent. se lucrează la elaborarea documentaţiei de achiziţie pentru lucrările rămase de executat, în vederea încheierii unui noi contract de lucrări pentru finalizarea blocurilor.

Contractul pentru realizarea a şase blocuri incluzând 72 de locuinţe sociale (50 de apartamente cu două camere şi 22 de garsoniere) a fost  semnat în martie 2016, valoarea investiţiei fiind de 5,897 milioane lei, plus TVA. Obligaţia municipalităţii este aceea de a finanţa racordarea blocurilor la reţelele de utilităţi, reţele existente în acea zonă.

dav
dav
dav
dav
dav
dav
Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
câțiva nori
-3.3 ° C
-2.8 °
-3.3 °
92 %
1.8kmh
17 %
mie
6 °
J
5 °
vin
7 °
S
6 °
D
13 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Cum trece timpul, mai ieri aici se vindeau rable, nu altceva.

EDITORIAL

S-au întâmplat foarte multe în ultimele zile. Unele dătătoare de fiori, altele dătătoare de speranță. Bursa s-a prăbușit, cu consecințe nenorocite, pentru remedierea cărora...

EPIGRAMA ZILEI

Bărbații sunt porci, mișei, Îmi spunea, justificat, Pentru că amanții ei O înșală nencetat... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...