Părăsim domeniul chimiei pentru a pătrunde, cu povestea vorbei, în aria unei alte științe, aflate în legătură cu chimia, e vorba despre botanică. Termenul, nimic nou sub soare, e tot de origine greacă („botáne” = iarbă), desemnând știința care se ocupă cu studiul plantelor.
Când cineva este făcut de rușine, fiind dat în vileag pentru o faptă pe care a negat-o, spunem că „o sfeclește”, sau că „se fâstâcește”. În ambele cazuri este vorba despre câte o comparație, prima dintre ele fiind și cea mai evidentă. A o „sfecli” înseamnă a se face roșu ca sfecla, pentru că rușinea de a fi dat în vileag împurpurează obrajii. Cu toții am trecut măcar o dată în viață prin asta, deci nu e nevoie și de alte explicații. Chiar și cuvântul rușine are legătură cu aceeași culoare, roșu, pentru că sentimentul de rușine se exprimă prin înroșirea obrajilor.
Expresia a „se fâstâci” pleacă tot de la o plantă, este vorba despre fistic, care în pronunțarea mai veche avea forma fâstâc (din turcescul „fystyk” = arbore originar din Persia, ale cărui fructe au sâmburii, adică acest fistic, comestibili). Fisticul are culoarea galben-verzui, cam cum se face fața celui care se fâstâcește. Același cuvânt, de această dată în pronunția actuală, a dat termenul „fistichiu”, adică galben-verzui și prin extensie, referitor mai ales la vestimentația cuiva, înseamnă și ciudat, extravagant.
O specie de pere e cunoscută sub numele de „pergamute” sau, mai corect, „bergamote” (noi am preluat cuvântul din forma sa franțuzească, adică „bergamote”). Cuvântul desemnează perele mari, aromate și moi, iar cuvântul e de origine turcă, fiind compus prin contopirea lui „beg, beí” = prinț, domn cu „armud” = pară. Ar însemna, așadar, pere domnești, pere princiare, ceea ce nu reprezintă o noutate, știut fiind faptul că românii consumă și mere domnești.
Numele „vinetei” este, de fapt, prescurtarea denumirii inițiale, aceea de „pătlăgea vânătă”. Termenul de „pătlăgea” este turcesc („patlican”) și el desemnează, în limba română, atât roșia, cât și vânăta. De aceea, e bine să facem precizările cuvenite, pătlăgele roșii, respectiv pătlăgele vinete. Și acum ajungem la a doua parte a denumirii acestei plante, la „vânătă”, un nume de culoare cu o poveste interesantă. În Roma imperială de la începutul erei creștine, continuând cu Imperiul Bizantin, erau foarte apreciați la cursele de care niște vizitii de neam „venet” (veneții erau o populație ce venise în timpuri vechi în nordul Italiei și de la numele lor se trage și numele Veneției). Acești vizitii erau îmbrăcați într-o uniformă specifică doar lor, de culoare verde-albastră, chiar spre violet. Prin comparație cu această culoare a hainei lor, toate stofele de aceeași culoare se numeau „venete”, iar adjectivul „venetus” a ajuns să exprime culoarea vânătă. Prin evoluție, termenul venetus a dat cuvântul vânăt în limba română, dar și cuvântul
”venetic”, însemnând persoană venită din alte locuri și considerată străină de locul unde se așezase.
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
