„Protestul oamenilor este îndreptăţit, întemeiat. Drumul este sub orice critică… Un necaz nu vine niciodată singur. Prestatorul de reparaţii drumuri a reziliat contractul pe patru ani, am rescos la licitaţie partea de întreţinere, s-au deschis ofertele pe 29 martie şi sperăm ca săptămâna viitoare să avem adjudecaţi câştigătorii, că am împărţit judeţul în două,… şi să ne putem apuca de treabă. Primul lucru vom vedea ce putem face în linii mari pe drumul către Răuseni”, a declarat Costică Macaleţi, cu 24 de ore înainte de protestul pentru drumuri decente al botoşănenilor din sudul judeţului.
Anularea licitaţiei pentru drumul strategic, care arată ca după bombardamente, îi determină pe aceştia să facă astăzi un marş de protest împotriva oficialilor judeţului, la care ar urma să participe peste 100 de maşini. Protestul va porni de la Răuseni şi va trece prin comunele Hlipiceni, Todireni, Lunca, Suliţa, Blândeşti, Talpa, Stăuceni. Coloana va urma în Botoşani traseul: Str. I.C. Brătianu – Str. Tudor Vladimirescu – Str. Griviţa – Calea Naţională – Str. Cuza Vodă – Piaţa Revoluţiei.
Marşul va fi urmat de pichetarea sediului Consiliului Judeţean şi al Prefecturii.
Licitaţia pentru drumul strategic a eşuat pe 27 martie, din cauză că niciun ofertant nu a depus documentaţia, deşi foarte mulţi au cerut clarificări. Timp de mai bine de un an, drumul strategic din judeţ a fost blocat de proceduri birocratice, fiind necesare mai multe avize, unele dintre ele chiar de la instituţii ale statului. Valoarea estimată a contractului pentru drumul strategic este de 254.036.553,75 lei fără TVA şi este împărţit în cinci loturi. Obiectivul de investiţii prevede modernizarea a 106,265 kilometri de drumuri judeţene din judeţele Botoşani şi Iaşi, reabilitarea a nouă poduri existente, construirea a trei poduri noi, amenajarea a cinci treceri la nivel cu calea ferată.
Prin acest proiect vor fi modernizate patru tronsoane de drum judeţean situate pe teritoriul judeţului Botoşani – DJ 282 H (limită judeţ Iaşi-Rediu-Răuseni-Călăraşi), DJ 282 (Răuseni-Todireni-Albeşti-Truşeşti-Dângeni-Hăneşti), DJ 297 (DN 29D-Blândeşti-Suliţa-Lunca-Todireni) şi DJ 294 (Dângeni-Mihălăşeni) – precum şi cel situat pe teritoriul Judeţului Iaşi-DJ 282 H (Şipote-limită judeţ Botoşani).