duminică, aprilie 6, 2025
AcasăLocal BTLocuinţă distrusă de flăcări

Locuinţă distrusă de flăcări

O casă de pe strada Săvenilor din municipiul Botoşani a fost cuprinsă de flăcări în această după-amiază, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit produs în instalaţia electrică.

Focul a fost observat în jurul orei 14, iar în urma unui apel pe 112 la faţa locului s-au deplasat trei echipaje de pompieri din cadrul Detaşamentului Botoşani cu două autopeciale cu apă şi spumă, precum şi o ambulanţă SMURD. „A ars acoperişul casei şi exista pericolul de propagare a flăcărilor la bunurile din interior, precum şi la o altă locuință din imediata apropiere”, a precizat Dorina Lupu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă. Potrivit aceloraşi surse, o femeie în vârstă de 80 de ani a suferit un atac de panică și a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale. „Incendiul a fost stins în limitele găsite de pompieri”, a adăugat Dorina Lupu.

Şi pompierii dorohoieni au trebuit să intervină astăzi în Parcul Cholet din municipiul Dorohoi, după ce patru brazi au fost cuprinşi de flăcări. Reprezentanţii ISU spun că incendiul a izbucnit cel mai probabil din caza unui foc deschis, iar intervenţia a fost necesară întrucât flăcările ameninţau să se extindă şi la alţi arbori.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
2.8 ° C
3.8 °
2.8 °
94 %
0.9kmh
100 %
D
6 °
lun
5 °
mar
8 °
mie
5 °
J
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Pentru cei care uită cam repede prin ce-am trecut e necesară o excursie la gară.

EDITORIAL

Unul dintre subiectele dezbătute în cea mai recentă ședință a CL Botoșani a avut ca … „obiecte ale muncii”, două clădiri istorice, de patrimoniu,...

EPIGRAMA ZILEI

Când s-a întors din armată Nu a mai găsit-o fată; Azi, alt șoc l-a dărâmat: A găsit-o, dar ... băiat!   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...