spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTTâlhar încătuşat pe stradă

Tâlhar încătuşat pe stradă

Un individ acuzat de tentativă de tâlhărie, după ce a încercat să jefuiască un bărbat pe stradă, a fost ridicat de poliţişti şi băgat în arest, în baza unei decizii a Tribunalului Botoşani.

În luna februarie, Robert Cătălin C., în vârstă de 27 de ani, împreună cu un amic au pus ochii pe un bărbat care mergea pe trei cărări pe Calea Naţională şi au încercat să-i fure banii din buzunar. Observaţi de o patrulă de Ordine publică, cei doi au fost capturaţi, dar magistraţii au dispus plasarea lor sub control judiciar.

Rămas în libertate, Robert Cătălin C.a încălcat însă măsurile instituite de magistraţi, iar acest lucru a ajuns la urechile poliţiştilor din cadrul Biroului Supravegheri Judiciare, care au sesizat sesizată imediat instanţa de judecată.

Astfel, în baza probelor prezentate, judecătorii au dispus înlocuirea măsurii controlului judiciar cu arestarea preventivă pentru 30 de zile. Depistat pe raza municipiului, Robert Cătălin C. a fost reţinut pe loc şi introdus ulterior în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
12.8 ° C
13.8 °
12.8 °
90 %
2.2kmh
100 %
S
22 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...