Consilierii municipali botoşăneni au plafonat prin vot fondurile nerambursabile care pot fi atrase de către asociaţiile sportive. Astfel, aceste ONG-uri nu vor putea obţine mai mult de 30% din bugetul alocat pentru activităţile sportive. Marele perdant va fi FC Botoşani, care anul trecut a luat grosul din finanţările nerambursabile asigurate ONG-urilor de către municipalitatea botoşăneană. Astfel, în 2018, FC Botoşani a primit 578.000 de lei, din cei 850.000 lei solicitaţi. Alte sume consistente au ajuns la CS „Real Taekwondo” – 46.962 de lei, CS Magnum – 51.346 lei, CS Dante – 29.453 de lei, CS Dao – 32.009 lei.
Din cele 41 de asociaţii care au depus anul trecut proiecte, au avut câştig de cauză 33, 16 din domeniul sportiv, zece din cel cultural, cinci pe social şi protecţia mediului, respectiv două cu proiecte de educaţie civică. Bugetul total alocat a fost de un milion de lei, din care 850.000 de lei pentru activităţi sportive, respectiv 150.000 de lei pentru cultură, social, protecţia mediului, educaţie civică.
Conducerea Primăriei Botoşani încă nu a anunţat suma care va fi pusă la dispoziţia ONG-urilor, bugetul local urmând a fi aprobat, cel mai probabil, până la finele acestei luni.
Şi conducerea Consiliului Judeţean a anunţat că în acest an fondurile nerambursabile rămân aceleaşi ca anul trecut, numai că va fi plafonată suma pentru domeniul sportiv. FC Botoşani a primit anul trecut de la CJ 282.000 de lei (aproximativ 60.000 de euro – n.r.), iar în acest an nu se poate aştepta la mai mult de 100.000 de lei (21.000 de euro – n.r.).