miercuri, aprilie 9, 2025
AcasăLocal BTCătălin Flutur - Ne va fi foarte greu să ne descurcăm cu...

Cătălin Flutur – Ne va fi foarte greu să ne descurcăm cu bugetul (video)

Anul financiar 2019 se anunţă a fi foarte greu pentru municipalitatea botoşăneană. Primarul Cătălin Flutur a făcut o schiţă a bugetului local, care este la această dată în analiză. „Este probabil anul în care ne va fi foarte greu să ne descurcăm cu bugetul, pentru că ştim sumele de la Consiliul Judeţean, de la Direcţia de Finanţe. Noi am făcut calculele la modul în care tot ce ne dorim noi să facem în municipiul Botoşani pe partea de dezvoltare, dar tot ce trebuie să acoperim pe partea de funcţionare care sunt obligatorii. Din păcate, ce pot să spun la prima noastră discuţie pe marginea bugetului, este că doar pe partea de funcţionare ne lipsesc 51 de milioane de lei. Este o sumă colosală, nu s-a mai întâmplat niciodată lucrul acesta. Nevoile pentru partea de funcţionare şi cea mai mare problemă, cea mai mare creştere, o avem din măririle succesive de salarii pentru funcţionarii publici şi tot ce înseamnă Primăria municipiului Botoşani, instituţiile din subordine, instituţiile de cultură, Poliţie Locală, DSPSA şi toate celelalte”, a explicat edilul.

Municipalitatea nu are suficiente fonduri nici pentru investiţii. „La partea de dezvoltare, acolo unde toată lumea trebuie să fie atentă şi interesată, avem un disponibil doar de 16 milioane de lei, compus din excedentul de anul trecut, 14 milioane de lei, şi ceea cea am primit cu <mare largheţe> pentru echilibrare din sumele de la Consiliul Judeţean. Aici ne lipsesc 34 de milioane de lei. Suntem undeva la mult peste 80 de milioane de lei, sume pe care nu le putem acoperi”, a concluzionat Cătălin Flutur.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
4.5 ° C
4.6 °
3.3 °
67 %
2.6kmh
95 %
mie
5 °
J
5 °
vin
5 °
S
7 °
D
15 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce s-a uitat doamna galeș la candidatul PSD de primar și deja l-a pus DNA sub control judiciar.

EDITORIAL

Urmărind în urmă cu ceva timp meciul de fotbal dintre San Marino și România, gândurile m-au dus, fără să vreau, spre Rusia. Dar nu...

EPIGRAMA ZILEI

S-a mai spart azi o blocadă Din calea destinului: Nașul e avid să vadă Puța ... finului!  -Dumitru Monacu

HAPPY CINEMA

Primăvara vine cu o veste extraordinară pentru iubitorii de film! Între 22 aprilie și 31 mai, Happy Cinema îți oferă ocazia de a viziona...

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...