Există câteva metale ale căror nume ne duc înspre mitologie deși, la prima impresie, am fi tentați să respingem vreo legătură între elementele chimice și poveștile străvechi transmise prin mentalul colectiv al popoarelor.
Numele cobaltului, metal din grupa a 9-a a Tabelului periodic al elementelor, având simbolul Co, derivă din germanul „Kobalt”, o variantă a lui „Kobold”, care la popoarele germanice desemna un ”duh al pământului”, un fel de spiriduș, dar unul rău. Alchimiștii din Evul Mediu au descoperit niște minereuri cu aspect metalic din care au făcut repetate încercări ca, prin topire, să obțină argint. Toate aceste încercări au fost sortite eșecului, iar alchimiștii au pus acest lucru pe seama faptului că minereul era păzit cu strășnicie de către niște ființe imaginare numite „Kobold”. De aceea, ei au dat minereului numele de kobold, apoi kobald. În 1735, chimistul suedez Georg Brandt, care îndeplinise și funcția de director al monetăriei regale, separă din acest minereu nu argint, cum se chinuiseră alchimiștii să o facă, însă un metal nou, căruia i-a dat numele vechi al minereului, „cobalt” adică.
Nichelul, vecin în Tabelul periodic cu cobaltul, are o poveste asemănătoare cu a acestuia. Minerii germani din regiunea Munților Metaliferi, azi la granița dintre Germania și Cehia, au descoperit în Evul mediu un minereu roșu despre care credeau că ar conține cupru. Ei l-au numit “Kupfernickel” (în germană “kupfer” = cupru, iar “nickel” era numele unui spiriduș despre care se credea că ar păzi cuprul) deoarece aveau convingerea că acest spiriduș vrăjise minereul, nelăsând cuprul să fie separat din el. În 1751, baronul suedez A.F. Cronstedt a izbutit să obțină din minereu nu cupru, ci un metal alb, încă necunoscut pe atunci, pe care l-a denumit cu vechiul cuvânt, prescurtat acum în forma “nickel”.
Numele unora dintre elementele chimice este de origine greacă sau latină, la acestea recurgând oamenii de știință pentru a sugera proprietățile acestora. Astfel, “hidrogenul”, primul element din tabelul periodic, își datorează numele faptului că, în combinație cu oxigenul, formează apa (în traducere literal din greacă, hidrogenul este “cel din care se naște apă”: “hydor” = apă, “gennao” = a produce, a da naștere). “Azotul”, gaz din care e formată circa 78% din atmosfera Pământului, înseamnă în limba greacă ”fără viață, care nu întreține viața” (“a” = fără, “zoe/I” = viață, de aici și prenumele feminin Zoe).
Clorul este un gaz de culoare galben-verzuie. Chimistul care a sesizat faptul că acest gaz este un element pur este și cel care l-a denumit clor (în greacă, “hloros” = verde pal). Tatăl împăratului Constantin cel Mare, întemeietorul Constantinopolului și cel care a dat libertate de cult creștinilor, se numea Gaius Flavius Valerius Constantius, dar era mai cunoscut cu numele de Constanțiu și porecla ”Chlorus” (cel palid-verzui). Fiind suferind de ficat, tenul lui Constanțiu avea o culoare galben-verzuie, exact culoarea clorului.
În sfîrșit, clorul se află în grupa halogenilor, termenul din urmă fiind tot de origine greacă, însemnând ”producător de sare” (“als” = sare, “gennao” = producător de , cel ce dă naștere).
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
