Principalul suspect în cazul crimei din comuna Frumuşica, comisă în noaptea de Revelion, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani îl acuză pe Costel Avătămăniţei de omor. În vârstă de 33 de ani, bărbatul va da explicaţii în faţa judecătorilor. „S-a reţinut că, în noaptea de 31 decembrie 2018 spre 1 ianuarie 2019, aflându-se în locuinţa victimei I.G., din com. Frumuşica, a lovit-o pe aceasta de mai multe ori cu un chitanog (obiect folosit în agricultură, pentru efectuarea de găuri în pământ) în zona capului, cauzându-i leziuni incompatibile cu viaţa”, se arată în rechizitoriul întocmit de procurori.
Crima a ieşit la iveală după câteva zile, iar ancheta avea să arate că suspectul locuia de fapt în casa victimei de ceva vreme, cei doi bărbaţi gospodărindu-se împreună. În noaptea de Revelion, pe fondul unui conflict spontan, ei s-au luat la ceartă, discuţia ajungând şi la o sumă de bani. Atunci Costel Avătămăniţei a pus mâna pe chitanog-ul folosit ca opritor la uşă, lovindu-l în cap pe cel care îl găzduia. În momentul respectiv, în locuinţă se mai afla un localnic care venise să petreacă împreună cu ei, dar care a plecat la un moment dat.
Când a realizat ce a făcut, Costel Avătămăniţei a luat o pătură şi a învelit trupul neînsufleţit, după care şi-a luat tălpăşiţa şi a început să cutreiere satul. Întrucât locuinţa era mai izolată, iar oamenii din sat erau prinşi cu sărbătorile de Anul Nou, trupul neînsufleţit al victimei a fost descoperit abia după câteva zile, de un alt consătean. Cazul a fost anunţat imediat la Poliţie, iar urmele de violenţă i-au determinat pe anchetatori să sesizeze Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani. Investigaţiile şi necropsia efectuată de medicii legişti aveau să confirme varianta crimei, iar cercetările au fost extinse.
Arma crimei, plină de urme de sânge, a fost descoperită în gospodărie şi ridicată de criminalişti în vederea expertizării. Inclus de la bun început în cercul de suspecţi, Costel Avătămăniţei a fost localizat şi capturat de poliţişti o zi mai târziu. Reţinut pentru 24 de ore, el a fost audiat de procurori, recunoscându-şi fapta. Arestat preventiv, el a rămas de atunci în spatele gratiilor, mandatul de arestare emis pe numele lui fiind prelungit succesiv.