Reprezentanţii a două societăţi comerciale din judeţul Botoşani au fost amendaţi cu 1.500 de lei pentru că nu au anunţat încadrarea în muncă a unor cetăţeni străini.
Astfel, în ultimele zile, polițiștii Inspectoratului General pentru Imigrări (IGI) – Biroul pentru Imigrări al județului Botoşani, în cooperare cu inspectori de muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoșani și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani, au desfășurat o acțiune pe linia combaterii muncii nedeclarate și angajării ilegale a cetățenilor străini, fiind verificate mai multe societăți comerciale de pe raza județului Botoșani. Acţiunea a urmărit modul de respectare a legislaţiei naţionale privind angajarea în muncă a străinilor proveniţi din state terţe.
Ca urmare a celor constatate, poliţiştii de imigrări au aplicat două sancțiuni contravenţionale angajatorilor care nu au anunţat IGI în momentul angajării cetăţenilor străini. „Biroul pentru Imigrări reamintește tuturor persoanelor fizice și juridice că încadrarea în muncă și detașarea străinilor pe teritoriul României este reglementată de O.G. 25/2014 şi O.U.G. 194/2002, republicată, privind regimul străinilor în România, acte normative ce prevăd obligaţii atât pentru angajatori cât şi pentru angajaţii cetăţeni străini”, se arată într-un comunicat de presă emis astăzi de Biroul pentru Imigrări Botoşani.