Fata care s-a spânzurat în urmă cu o săptămână a fost trimisă la Iaşi. În vârstă de 15 ani, din comuna Albeşti, aceasta respiră spontan, fără ajutorul aparatelor, însă este în comă neurologică din cauza privării de aer a creierului în timpul tentativei.
Fata a fost stabilizată la Secţia de Pediatrie şi ţinută la reanimare, iar luni seară a fost transferată la Spitalul Sfânta Maria din Iaşi. “Pacienta prezenta un scor Glasgow 10, în comă neurologică, post tentativă de suicid, cu leziune cerebrală hipoxică. A fost transferată pentru reevaluare neurologică şi supraveghere”, a precizat medicul Andreea Stărică, din cadrul SJA Botoşani.
Nenorocirea s-a întâmplat luni seară, în comuna Albeşti, când fata a fost descoperită de familie într-un ştreang improvizat. În vârstă de 15 ani, aceasta a recurs la gestul cumplit după o conversaţie telefonică. Potrivit familiei, tânăra a vorbit cu cineva la telefon preţ de câteva minute, după care a ieşit din casă fără să spună nimic. Văzând că aceasta nu se mai întoarce în casă, deşi se înopta, mama a plecat în căutarea ei, iar peste câteva minute a găsit-o pe fată cu un ştreang improvizat în jurul gâtului şi inconştientă. Disperată, femeia a rupt imediat ştreangul şi a alertat rudele, sunând la 112. La faţa locului a ajuns echipajul de terapie intensivă al SMURD, care i-a acordat primul ajutor fetei, reuşind să îi stabilizeze funcţiile vitale.
Scorul Glasgow (GSC) se calculează prin evaluarea reacției oculare (O), verbale (V) și motorii (M) a pacientului traumatizat și prin însumarea punctajului obținut la fiecare dintre aceste 3 categorii. Valoarea normală este de 15 puncte. Astfel, conform acestei evaluări, o comă poat fi cu afectare cerebrală uşoară (minim 13) sau moderată (scor 9-12). Un scor sub 8 este definitoriu pentru coma severă, iar o valoare de 3 (GCS = O1V1M1 = 3 puncte) definește areactivitatea completă. Scorul GSC are valoare evaluativă și prognostică. Scorul Glasgow minim este 3.