spot_img
duminică, noiembrie 24, 2024
HomeLocal BTProtest spontan al grefierilor pe treptele Tribunalului (VIDEO)

Protest spontan al grefierilor pe treptele Tribunalului (VIDEO)

Mai mulţi grefieri din cadrul Tribunalului Botoşani şi de la instanţele arondate au organizat astăzi o acţiune spontană de protest, în semn de solidaritate cu grefierii care participă astăzi la mitingul din faţa Guvernului. Ei şi-au încetat temporar activitatea şi au ieşit pe treptele Tribunalului cu mesaje scrise pe coli de hârtie prin care au încercat să-şi facă publice revendicările. La acţiunea de protest au participat şi o parte dintre angajaţii sectoarelor administrative din cadrul instanţelor. Totodată, alţi zeci de grefieri din cadrul instanţelor din judeţul Botoşani au închiriat un microbuz şi au plecat încă de azi-noapte la Bucureşti pentru a participa la protestul din faţa Guvernului.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

„Un şofer se poate angaja şi la spitalul de copii, şi la şcoală, etc., cu alte cuvinte există o alternativă. La fel, un specialist IT se poate angaja oriunde, inclusiv la noi, dar eu cu meseria pe care o am acum spun că mâine vreau să îmi schimb locul de muncă – cine mă angajează pe mine ca grefier, deşi pentru asta am făcut o specializare? După ce am absolvit facultatea, am mers să fac Şcoala Naţională de Grefieri. Uitaţi-vă pe tematică să vedeţi cât trebuie să studiem…Deci eu nu pot să fac altceva, dar nu ştim cărei categorie profesională aparţinem – suntem funcţionari publici, avem statut special ? Nu mai spunem de interdicţiile pe care le avem…Dă-mi măcar posibilitatea să plec la ora 16 de la serviciu. Noi ştim doar când venim la serviciu, nu şi când plecăm”, s-au plâns grefierii care au adăugat că, deşi muncesc zi lumină, inclusiv în weekend-uri şi în zile de sărbătoare, salariile sunt undeva la 3.000 de lei, deşi prin modificarea legilor ei au primit mai multe atribuţii, în schimb veniturile au scăzut.

Grefierii solicită aşadar adoptarea unui nou statut al profesiei, care să corespundă realităţilor din instanţe şi parchete din punctul de vedere al atribuţiilor şi sarcinilor de serviciu suplimentare, iniţierea elaborării standardelor ocupaţionale şi a calificărilor profesionale corespunzătoare pentru funcţiile care compun categoria profesională a personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi ierarhizarea funcţiilor, cu modificarea corespunzătoare a funcţiilor. De asemenea, ei mai solicită înfiinţarea unei direcţii de specialitate în Ministerul Justiţiei care să reprezinte şi să gestioneze din punct de vedere salarial şi profesional cariera grefierilor, să coordoneze şi să gestioneze resursele umane similar Direcţiei Tehnologia Informaţiei, Direcţiei Naţionale de Probaţiune etc.

O altă solicitare se referă la reanalizarea schemelor de personal din instanţele judecătoreşti şi parchetele de pe lângă acestea şi suplimentarea acestora cu 1.000 posturi la nivel naţional. Printre cerinţe se numără şi dotarea corespunzătoare a instanţelor şi parchetelor din punctul de vedere al siguranţei şi sănătăţii în muncă. Nu în ultimul rând, grefierii mai cer eliminarea inechităţilor salariale la nivelul autorităţii judecătoreşti prin acordarea, în procent integral, a sporurilor cuvenite personalului auxiliar de specialitate şi conex şi exceptarea cuantumului indemnizaţiei de hrană şi a voucherelor de vacanţă de la determinarea limitei de 30% prevăzute în Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Revendicările includ printre altele şi reanalizarea grilei de salarizare prevăzute pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex, în sensul corectării coeficientului de ierarhizare; exceptarea sporului pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare şi periculoase de la determinarea limitei de 30% prevăzute de Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; încadrarea instanţelor şi parchetelor în categoria locurilor de muncă în condiţii deosebite şi includerea personalului auxiliar de specialitate în categoria de muncă a persoanelor care îşi desfăşoară activitatea în condiţii de muncă deosebite; pontarea şi compensarea orelor suplimentare efectuate de personalul auxiliar de specialitate din instanţe şi parchete si exceptarea categoriei profesionale de la derogarea impusă de OUG nr. 114/ 2018 prin care, în perioada 2019-2021, muncă suplimentară efectuată peste durata normală a timpului de lucru, precum şi munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează în cadrul schimbului normal de lucru se vor compensa numai cu timp liber corespunzător acestora.â

De la începutul acestei săptămâni, grefierii intenţionau să refuze munca suplimentară în instanţe şi parchete. Această măsură „generează blocaje în activitate în maxim 10 zile; funcţionarea sistemului judiciar şi activitatea instanţelor şi parchetelor depinde de munca suplimentară”, au atras atenţia grefieri. Din aprilie 2019, grefierii anunţă „mitinguri în cascadă, la nivel de judeţ, în toate instanţele şi parchetele”, iar în „luna mai 2019, miting comun al sindicatelor personalului auxiliar de specialitate si conex, sindicatelor din sistemul penitenciar şi din probaţiune – afiliate la Federaţia Publisind”. Mai departe, grefierii ameninţă cu „declanşare conflict colectiv de muncă în situaţia în care angajatorii nu răspund revendicărilor.”

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
2.7 ° C
2.7 °
2.2 °
87 %
1.4kmh
58 %
Dum
3 °
lun
4 °
mar
4 °
mie
6 °
joi
7 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Având în vedere că se apropie sărbătorile, s-au montat semne și pentru musafiri.

EDITORIAL

La treizeci și de ani după căderea oficială a comunismului, în România procesul electoral a devenit un spectacol mai degrabă decât un act de...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...