spot_img
joi, aprilie 17, 2025
AcasăLocal BTGabriel Hârtie - Simularea Evaluării Naţionale a fost un exerciţiu util pentru...

Gabriel Hârtie – Simularea Evaluării Naţionale a fost un exerciţiu util pentru profesori şi elevi

Gabriel Hârtie, inspector şcolar general, consideră că simularea Evaluării Naţionale a fost un exercițiu util atât pentru profesorii implicați în comisii, cât și pentru elevii care susțin aceste probe. „A fost util pentru noi, profesorii, fiindcă ne-a ajutat să identificăm, înaintea examenelor propriu-zise, eventualele erori de organizare sau disfuncții tehnice, în vederea corectării acestora și, de asemenea, consider că a fost util și pentru elevi atât ca exercițiu intelectual, cât și ca experiență înaintea probelor care urmează a fi susținute în vară”, a declarat oficialul. Potrivit acestuia, rata de promovare de 42,51%  obținută de elevii claselor a VIII-a, cu aproape 6 procente mai mare față de cea de anul trecut (36,76%), demonstrează „o conștientizare a elevilor și o implicare mai responsabilă a acestora”.

Notele obținute la simulare nu se vor contesta și nu se vor trece în catalog. În situațiile în care se dorește consemnarea notelor în catalog, acest lucru se poate face în baza unei cereri scrise depuse de cei interesați.

„Rezultatele obținute la aceste simulări vor fi analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri adecvate, scopul principal fiind îmbunătățirea performanțelor școlare”, a concluzionat Gabriel Hârtie.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer fragmentat
21.6 ° C
22.8 °
21.6 °
43 %
6.9kmh
83 %
J
23 °
vin
21 °
S
19 °
D
20 °
lun
23 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

S-a reparat, iar acum se așteaptă să se strice din nou. Altfel nu se explică.

EDITORIAL

Aproape că nu e zi în care să nu apară în presă relatări despre românași de-ai noștri care s-au pricopsit cu dosare penale –...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...