Moarte cumplită pentru o femeie din localitatea Tudor Vladimirescu. În vârstă de 58 de ani, femeia a ajuns miercuri seară la spital în stare critică, fiind în şoc hipotermic.
Aceasta a fost găsită mai mult congelată în propria casă, de către vecini. Potrivit acestora, femeia are rude în aceeaşi localitate, care îi aduceau mâncare şi încercau să aibă grijă de ea, însă aceasta refuza orice ajutor şi îi fugărea pe aceştia din casă.
În ultimile zile femeia nu şi-a mai făcut nici focul în sobă, motiv pentru care temperaturile din casă au scăzut foarte mult, mai ales pe timpul nopţii. Expusă la temepraturi scăzute timp de o perioadă mai îndelungată, suferind şi de alte afecţiuni urologice, aceasta a fost găsită miercuri într-o stare jalnică.
Alertată de vecini, familia a sunat la 112, la faţa locului ajungând o ambulanţă, care a preluat-o pe femeie şi i-a acordat primul ajutor. “Pacienta era în stare foarte gravă din momentul preluării. Prezenta o temperatură de 26 de grade Celsius, cu multe escare şi tensiune foarte mică. A fost transportată la Urgenţe”, a precizat medicul Daniela Amarande, din cadrul SJA Botoşani.
Cadrele medicale din Urgenţe au început imediat aplicarea protocolului în astfel de situaţii, încercând să crească treptat temperatura corpului pacientei, însă după aproape zece ore de la internare, inima acesteia a cedat, fiind declarat decesul.
Din păcate, cazuri ca acesta sunt întâlnite tot mai des de cadrele medicale, în special de persoane în vârstă sau bolnave, abandonate de familie sau de societate.
Bătrâni singuri pe lume, găsiţi morţi în casă, aproape putreziţi, au ajuns să fie cazuri aproape săptămânale. Astfel de descoperiri macabre scot la iveală cât de expuşi sunt bătrânii, uitaţi de proprii copii şi de societate, fără grijă şi fără îngrijiri.
Cazurile de acest fel sunt, din păcate, tot mai dese în ultima vreme, bătrânii trăindu-şi ultima parte a vieţii abandonaţi de copiii plecaţi în străinătate, sau care uneori pur şi simplu nu mai vor să audă de ei. Un astfel de caz a fost şi la Spitalul Judeţean anul trecut, unde o bătrână a fost „adoptată” de preotul de la biserica din curtea unităţii sanitare pentru a putea fi preluată de un azil de bătrâni, unde să îşi trăiască ultima parte a vieţii, în ciuda faptului că avea nepoţi care urmau să moştenească şi casa.
Majoritatea situaţiilor de acest fel nici nu ajung în atenţia asistenţilor sociali din comunele din care fac parte bătrânii, pentru că, în teorie, acele persoane au parte de copii sau alte rude, care au grijă de ei. În realitate, de cele mai multe ori vecinii sau unii străini au grijă de aceştia, însă în limita timpului şi resurselor financiare. Când şi dacă astfel de cazuri ajung în atenţia asistenţilor sociali, aceştia se izbesc de cea mai mare problemă, lipsa locurilor în căminele de bătrâni, unde sunt liste de aşteptare şi de luni de zile.
În cele mai “fericite” cazuri, bătrânii sunt abandonaţi în spitale, după ce sunt internaţi de copii, însă asta nu le garantează şi o viaţă lipsită de griji ulterior, pentru că unităţile sanitare nu se pot transforma în azile de bătrâni.
Hipotermiile moderate (de la 35 la 32°C) sunt însoţite de frisoane intense (mijloc de apărare a organismului de producerea de căldură), grave (de la 32 la 26°C) şi majore (sub 26°C) însoţite de tulburări ale stării de conştienţă (chiar comă), depresie respiratorie, încetinire a frecvenţei cardiace şi de o scădere progresivă a presiunii arteriale cu diminuarea debitului cardiac.