Ieri, poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au efectuat 10 percheziţii domiciliare, în două dosare penale în care şase persoane sunt bănuite de contrabandă cu ţigări. Descinderile au avut loc pe raza comunelor Truşeşti şi Albeşti, iar în urma percheziţiilor efectuate au fost găsite mai multe cantităţi de ţigarete, de diferite mărci, de provenienţă Republica Moldova şi duty free, având aplicate timbre de acciză specifice ţării de origine. Totodată, în sarcina unui tânăr în vârstă de 25 de ani din comuna Albeşti s-a reţinut faptul se ocupă cu efectuarea unor activităţi de comerţ cu ţigarete, constând în aceea că furniza astfel de produse altor persoane, care le comercializează ulterior. În urma percheziţiei efectuate la locuinţa şi în autoturismul acestuia, au fost găsite 2.235 de pachete de ţigarete de provenienţă Republica Moldova şi duty free, bunurile fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii au dispus reţinerea bărbatului pentru 24 de ore în Centrul de Reţinere şi Arestare preventivă al IPJ Botoşani, urmând ca pe numele său să fie formulată propunere de luare a unei măsuri preventive. În total, poliţiştii au indisponibilizat în vederea confiscării 2.685 de pachete de ţigarete, valoarea lor fiind estimată la suma de 29.000 de lei. Prejudiciul cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională a fost estimat la suma de 32.000 de lei. La activităţi au participat şi poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Biroului de Investigaţii Criminale Botoşani şi luptători ai Serviciului pentru Acţiuni Speciale, precum şi lucrători ai Inspectotatului Judeţean de Jandarmi Botoşani.
Cuib de traficanţi de ţigări spart în urma unor percheziţii
0
Deja ai votat!
Previous article
DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!
Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.
ARTICOLE SIMILARE
Local
Fost șef din Poliție, acum judecător, dat în judecată de IPJ pentru o presupusă pagubă de peste 7.500 de lei
Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) a deschis un proces împotriva unui fost șef din cadrul instituției, actual judecător, căruia îi solicită restituirea sumei de...
Local
Sistemul sanitar Botoșănean zguduit. 11 persoane reținute și patru sub control judiciar după o noapte de audieri
Procurorii DNA Suceava au finalizat o primă parte a anchetei după o zi și o noapte întreagă de audieri.
Rezultatele după ce 25 de angajați...
Local
Gospodărie în pericol din cauza unui coș de fum
O casă din localitatea Pustoaia, comuna Vârfu Câmpului, a fost în pericol, seara trecută, din cauza unui incendiu care a izbucnit în jurul unui...
Local
Cod de ceață și polei joi dimineață în Botoșani
Meteorologii au emis un Cod galben de ceață, burniță și polei pentru o parte din judeţul Botoșani și care este valabil până la ora...
Local
Familie rămasă pe drumuri în prag de Crăciun, din cauza unui incendiu
O familie din localitatea Borzești are nevoie de ajutor după ce casa în care locuia a fost distrusă într-un incendiu, izbucnit seara trecută.
Când...
Local
Directorul de îngrijiri al Spitalului Județean, adus de mascați la DNA Suceava: “Nu am auzit de examene trucate” (video)
Tot în această seară, și directorul de îngrijiri al Spitalului Județean, Coca Crâșmariu, adus de mascați la DNA Suceava.
„Nu am auzit de examene trucate...
Local
Accident cu mascați veniți la percheziții (VIDEO)
Ziua de miercuri nu a început deloc bine pentru un echipaj de jandarmi de la Bacău.
Solicitați pentru a oferi sprijin procurorilor DNA la perchezițiile...
Local
Genți și sacoșe cu documente luate de DNA din sediul PSD Botoșani (VIDEO)
Anchetatorii DNA Suceava au terminat perchezițiile și la sediul PSD Botoșani.
Mascații care au însoțit procurorii au scos din sediul PSD mai multe genți de...
Local
Fostul manager Gabriel Oprișanu, vizat de ancheta DNA de la Botoșani (VIDEO)
În dosarul penal instrumentat de DNA Suceava privind angajările făcute la Spitalul Județean Botoșani, procurorii au efectuat percheziții domiciliare si la vila din Bucium...
Local
Doina Federovici confirmă că este vizată de ancheta DNA. Procurorii au ieșit din biroul ei și au mers la PSD (VIDEO)
Președinta Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, a confirmat miercuri că este vizată de dosarul DNA. Ea a spus că procurorii au făcut percheziții la...
Local
Primăria Săveni și sediul PSD răscolite de procurorii DNA (VIDEO)
Acțiunea de miercuri dimineață este atât de amplă, încât anchetatori DNA au venit din mai multe județe din țară.
Pe lângă biroul șefei CJ Botoșani,...
Local
Biroul Doinei Federovici percheziționat cu mascații. Ce caută procurorii DNA (VIDEO)
Procurorii anticorupţie au descins şi la sediul Consiliului Judeţean Botoşani în această dimineaţă. Aceştia au ajuns şi la biroul şefei CJ, Doina Federovici. În...
Local
Proiect de prevenire a delincvenței juvenile demarat de Penitenciarul Botoșani
Reprezentanţi ai Penitenciarului Botoşani au vizitat elevii Liceului Demostene Botez din Truşeşti în cadrul unui proiect de suflet.
Mulțumim colegelor noastre Anamaria și Roxana pentru...
Local
Bebeluş la un pas de moarte, salvat de propria mamă
O femeie din judeţ poate spune că a dat viaţă propriului copil pentru a doua oară. Asta după ce bebeluşul de doar un an...
Local
Costel Dămoc este căutat de familie de șase ani
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unui bărbat, de 50 de ani, din orașul Flămânzi.
Acesta locuiește de mai mulți ani în județul Neamț,...
Local
Mariana Petreliciuc a plecat de acasă și nu s-a mai întors. Familia o caută cu Poliția
Polițiștii botoșăneni efectuează verificări pentru localizarea unei tinere, de 31 ani, din orașul Săveni, care, la data de 11 decembrie a.c., a părăsit domiciliul,...
Botoșani
ninsoare ușoară
1.7
°
C
1.7
°
1.6
°
95 %
5.7kmh
100 %
vin
1
°
sâm
1
°
Dum
1
°
lun
4
°
mar
4
°
CARICATURA ZILEI
POZA ZILEI
Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.
EDITORIAL
Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...
EPIGRAMA ZILEI
Tot votând răul cel mai mic
N-am realizat nimic
Așadar și prin urmare
Încercăm cu ăla mare?
-Dumitru MONACU
HAPPY CINEMA
POLITICĂ EDITORIALĂ
Politica editorială a Monitorului de Botoșani
Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...
ÎN ATENȚIA CITITORILOR
În atenţia cititorilor
Este foarte important pentru redacţia noastră să ofere cititorilor posibilitatea de a comunica cu noi rapid şi uşor. Astfel, pentru:
- a ne aduce la...
MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ
Codul de conduită al jurnalistului
În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise:
- Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...