Zeci de şoferi au fost opriţi în trafic de poliţiştii rutieri botoşăneni, în cadrul unei acţiuni care se desfăşoară la nivel european. Astfel, poliţiştii botoşăneni, prin structurile rutiere, au demarat luni acţiunea SEATBELT, în cadrul căreia poliţiştii desfăşoară activităţi pentru verificarea şi impunerea folosirii centurii de siguranţă şi a dispozitivelor de fixare omologate. Săptămâna 11 – 17 martie a.c. este dedicată controalelor T.I.S.P.O.L. Seatbelt (acţiunile Poliţiilor Rutiere din Europa, vizând purtarea centurilor de siguranţă de către ocupanţii maşinii). Acţiunea, coordonată de Direcţia Rutieră din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, se desfăşoară în toată ţara, pe drumurile publice, poliţiştii rutieri fiind în teren, pentru aplicarea măsurilor legale în caz de nerespectare a legislaţiei în domeniu. Controalele se desfăşoară simultan în toate statele membre ale Uniunii Europene. „Scopul acestei acţiuni este de a informa participanţii la trafic cu privire la importanţa folosirii centurii sau dispozitivelor de siguranţă omologate”, a precizat Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.