spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTŞedinţă a Consiliului Municipal Botoşani pentru modificarea taxei de salubrizare

Şedinţă a Consiliului Municipal Botoşani pentru modificarea taxei de salubrizare

Consilierii municipali au votat astăzi unele modificări la hotărârea vizând instituirea şi stabilirea taxei speciale de salubrizare. Pe fondul nemulţumirilor exprimate în special de reprezentanţii mediului economic, au fost stabiliţi indici de corecţie în aşa fel încât agenţii economici, instituţiile publice, într-un cuvânt persoanele juridice să plătească o taxă în raport cu cantitatea de deşeuri generată.

În cadrul şedinţei, consilierul liberal Eugen Ţurcanu a arătat că modificările erau necesare deoarece s-ar fi plătit foarte mult în contul taxei de salubrizare. Consilierul a dat ca exemplu Sala Polivalentă, unde ar fi trebuit să se plătească aproximativ 15.000 de euro pe an la salubrizare, în condiţiile în care nu se generează o cantitate mare de deşeuri. Totodată, Eugen Ţurcanu a apreciat că se impune o regulă în privinţa colectării deşeurilor de la agenţii economici şi instituţiile publice, deoarece la unele sedii nu există pubele sau containere, iar deşeurile se duc la platformele din cartiere. Potrivit consilierului liberal, toţi generatorii de deşeuri ar trebui să plătească taxa de salubrizare.

Până la 31 decembrie 2018, agenţii economici şi instituţiile publice au avut contracte cu Urban Serv şi au plătit un tarif în raport cu cantitatea de deşeuri generată. De la 1 ianuarie 2019, municipiul Botoşani a intrat în master planul judeţean vizând gestionarea deşeurilor, astfel că a fost instituită o taxă de salubrizare şi pentru persoanele juridice, taxă care trebuie achitată la Direcţia Impozite şi Taxe, în baza unor declaraţii de impunere.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
17.8 ° C
18.8 °
17.8 °
61 %
0.5kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...