Consilierii judeţeni au fost convocaţi în şedinţă extraordinară pentru a modifica pentru a doua oară hotărârea privind modul de cofinanţare a proiectului de dotare a ambulatorului din cadrul Secţiei de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Botoşani. Votul a fost formal, toţi cei 20 de consilieri prezenţi la şedinţă votând „pentru”.
Consilierii judeţeni au trebuit să modifice hotărârea anterioară prin care se stabiliseră finanţarea lucrărilor la Ambulatoriul de la Pediatrie, la solicitarea ADR Nord-Est Piatra Neamţ. În vechea hotărâre, Spitalul Judeţean apărea că va suporta 2% din cei 14.756 de lei, cât reprezintă valoarea contractului de consultanţă cu Synesis Partners SRL. Este vorba de aproximativ 300 de lei, în timp ce CJ suporta 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului, aproximativ 60.000 de lei. Potrivit unei solicitări de clarificări de la ADR, în dreptul Spitalului Judeţean va fi trecută o cotă de doar 0,01%, reprezentând aceeaşi sumă, iar la CJ Botoşani, una de 1,99%, reprezentând şi aceasta aceeaşi dumă din valoarea contractului. „E o chichiţă birocratică, dar trebuie să-i dăm curs, pentru a nu risca să pierdem fondurile europene pentru dotarea Pediatriei”, a declarat vicepreşedintele CJ, Dorin Birta.
Dotarea Ambulatorului de la Pediatrie se face printr-un proiect finanţat de UE prin Programul Operaţional Regional (POR) şi are o valoare totală de trei milioane de lei (n.r. – aproximativ 650 de mii de euro), din care contribuţia cumulată a CJ şi a Spitalului Judeţean este de 2%, adică aproximativ 60 de mii de lei (n.r. – aproximativ 12.600 de euro).