Pentru ceea ce noi vrem să redăm când spunem „a doua oară”, „repetat”, „precedat de un număr”, romanii foloseau un singur cuvânt: „bis”. Noi, cei care mergem la spectacole, îl folosim atunci când solicităm entuziasmați unui artist, unei formații etc. să execute, din nou, „a doua oară”, un număr, o piesă care ne-a plăcut. Unii, și nu sunt puțini, nu știu ce înseamnă cuvântul bis și îl folosesc, impropriu, pentru a cere un supliment artistic, o piesă, o bucată care nu era inclusă în program.
Tot termenul latinesc „bis”, dar în forma „bi-”, este folosit în compunerea unor termeni tehnici cu sensul de „doi”, „dublu”, „de două ori”: avioanelor cu două motoare le spunem „bimotoare”, celor cu două rânduri de aripi le spunem „biplane”, publicațiile care apar de două ori pe lună sunt „bilunare”, omul, care umblă pe două picioare, este o ființă „bipedă” etc. Folosim silaba „bi” și în compunerea cuvântului „binoclu”, a cărui primă parte conține un cuvânt din familia lui „bis”, anume „bini”, însemnând „câte doi”, partea finală a cuvântului fiind latinescul „oculus”, adică ochi.
Sunt, însă, doi termeni, în care este foarte greu de dedus prezența lui „bis” în compunerea lor. Acești termeni sunt „bilanț” și „balanță”. Chiar dacă au sensuri diferite, „bilanț” și „balanță” sunt îmbinări ale acelorași cuvinte latine: „bis” și „lanx” (taler). În cazul cuvântului balanță, acesta reprezintă instrumentul de cântărit cu două talere, deci asocierea celor două cuvinte latine este mai ușor de dedus.
În schimb, în cazul cuvântului „bilanț”, sensul de „taler” capătă un caracter figurat. Bilanțurile contabile au două părți: activul (partea pozitivă, resursele economice de care dispune o întreprindere și de la care se așteaptă generarea de beneficii economice în viitor), respectiv pasivul (partea negativă, orice lucru care contribuie la întârzieri, care poate aduce pierderi). Așadar, când se face bilanțul unei unități economice se compară ce le două aspecte, ele se cântăresc spre a se evidenția ponderea fiecăruia în contabilitatea acelei unități.
Grecii vechi foloseau pentru cuvântul jumătate forma „hemi-„, care intră în compunerea unor neologisme desemnând termeni de specialitate științifici: „hemiplegie” (paralizia unei jumătăți a corpului), „hemiopie” (restricție a vederii unei părți laterale a câmpului vizual binocular), „emisferă” (jumătate dintr-o sferă), „emistih” (fiecare dintre cele două jumătăți ale unui vers, despărțite de cezură). Pentru jumătate, latinii foloseau forma „semi-„ (semilună, semizeu, semicerc).
Părăsind Europa, ajungem tocmai în Asia, mai precis în India. De acolo este originar cuvântul punci (în indiană „panch”, care se citește „panci”), pe care noi îl știm din forma sa englezească „punch” (să nu uităm că mult timp India a fost colonie britanică, iar englezii au preluat de acolo acest cuvânt și băutura ca atare). În indiană, cuvântul înseamnă „cinci”, logic dacă ne gândim la faptul că desemnează o băutură alcoolică disimulată în ceai, formată din amestecul a cinci ingrediente: ceai, zahăr, lămâie, rom sau rachiu și scorțișoară. Așa încât atenție când consumați punch la ponderea ingredientelor!
Prof. dr. Daniel BOTEZATU
