joi, aprilie 3, 2025
AcasăLocal BTCopil trimis de urgenţă la Iaşi cu elicopterul

Copil trimis de urgenţă la Iaşi cu elicopterul

Un copil de doar nouă ani a fost transportat de urgenţă la Iaşi cu elicopterul SMURD după ce starea lui de sănătate s-a înrăutăţit brusc.

Diagnosticat cu mai multe afecţiuni cronice severe, copilul, din judeţul Botoşani, a ajuns la spital după ce a început să aibă vărsături cu sânge. Din câte se pare, părinţii micuţului i-au dat acestuia un medicament antiinflamator, care ar fi putut cauza reacţia, însă copilul a mai primit acelaşi medicament şi nu a avut probleme.

Marţi acesta a ajuns la spital, unde a fost diagnosticat cu hemoragie digestivă superioară, iar medicii au decis trimiterea lui de urgenţă la Iaşi. Având în vedere gravitatea cazului, copilul a fost transferat în centrul Universitar cu elicopterul SMURD, acesta fiind preluat de pe terenul unităţii militare de pe strada Petru Rareş. „Copilul a fost stabilizat, în vedere transportului pe calea aerului, fiind predat echipajului SMURD de la elicopter pentru transferul la Spitalul de Copii din Iaşi”, a precizat medicul Bogdan Ursu, din cadrul SJA Botoşani. Transportul pe calea aerului efectuat a fost primul din acest an pentru elicopterul SMURD de la Botoşani la Iaşi.

Hemoragiile digestive constau din ieşirea sângelui din vasele sanguine în urma lezării tubului digestiv şi inundarea ţesuturilor adiacente (hemoragii interne) sau evacuarea sângelui în exterior (hemoragii externe). În hemoragiile interne sângele se opreşte în ţesutul în care s-a spart vasul sanguin. Din cauza evoluţiei agravante şi imprevizibile se va apela, obligatoriu şi de urgenţă, la medic, pentru a elucida cauza sângerării şi pentru a începe tratamentul într-o fază incipientă. Hemoragiile externe superioare, denumite hematemeză, sunt declanşate în esofag, stomac, duoden, cu eliminarea sângelui pe gură.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
ploaie moderată
8.9 ° C
9.6 °
7.8 °
98 %
4.5kmh
100 %
mie
9 °
J
10 °
vin
16 °
S
16 °
D
2 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Încerci cu frumosul inițial și dacă nu ține, mai adaugi ceva mai pe înțelesul celor cărora te adresezi.

EDITORIAL

Frământările sociale din ultima vreme nu sunt singulare în istoria recentă a românilor. De-a lungul ultimelor două secole, istoria a consemnat multe asemenea momente....

EPIGRAMA ZILEI

La acea vorbă străveche („Nu te culca pe-o ureche!”) Am o întrebare ... nouă: Se poate pe amândouă? -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...