Botoşănenii fără locuri de muncă au la dispoziţie în această săptămână aproape 916 de slujbe puse de angajatori prin intermediul Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM).
Angajatorii caută specialişti cu studii superioare, în special ingineri (specializaţi: în confecţii de piele şi înlocuitori, în construcţii, în industria alimentară, metalurgie, automatişti, energeticieni sau electronişti), proiectanţi, economişti, farmacişti, biologi, jurişti, arhivişti, laboranţi, dar şi funcţionari în diferite structuri ale administraţiei publice locale, unde lefurile sunt generoase.
Locurile de munca vacante in aceasta saptamana
Oferta pentru botoşănenii cu studii medii este destul de diversă, dar, din păcate, în general, salariul oferit este minim pe economie, şi anume 2.080 de lei brut. Cele mai multe posturi sunt în construcţii şi în domeniul industriei uşoare, dar sunt scoase la concurs şi posturi de bucătari, chelneri, barmani, coafeze, frizeri, cosmeticiene, manichiuriste, cameriste, ciontolitori, vulcanizatori, şoferi, dar şi agenți comerciali sau vânzători.
De asemenea, în oferta de muncă AJOFM se găsesc şi posturi pentru persoanele necalificate, care nu au studii profesionale sau liceale absolvite, dar şi acestea sunt în construcţii şi confecţii.