Fostul premier Victor Ponta a descins la sfârşitul săptămânii trecute la Botoşani pentru a-şi organiza filiala locală în vederea alegerilor europarlamentare din această primăvară.
Dacă sâmbătă a avut o întâlnire, într-un fel eşuată, cu o mână de oameni de afaceri la Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură, scuzată de fostul premier prin faptul că, „din păcate, când eram prim ministru, am vizitat aici în Botoşani o fabrică şi după aia l-au luat procurorii pe cel cu fabrica”, astăzi, acesta s-a întâlnit cu activul de partid. Cu această ocazie şi-a făcut revenirea pe scena politică fostul senator şi lider al PSD Botoşani, Gheorghe Marcu: „nu am venit pentru vreo funcţie, ci doar ca să ajut”. „După ce am terminat la ASF (n.r. – Autoritatea de Supravegherea Financiară) am tot aşteptat, m-am tot uitat. La PSD am văzut că au alte priorităţi, aşa că am venit la Pro România să-i ajut. Am fost atâta timp preşedinte al organizaţiei judeţene a PSD şi cred că am ajuns să cunosc destul de bine judeţul”, şi-a motivat alegerea Gheorghe Marcu.
De altfel, fostul premier l-a invitat să vină la el în partid pe fostul său colaborator Andrei Dolineaschi. „Mă bucur foarte tare că nu mai are probleme, că nu erau problemele lui. El era un simplu porumbel cu mesajul între domnul Dragnea şi domnul Govor de la Satu Mare şi la un moment dat a căzut porumbelul… Îl las să se hotărască. I-am spus altceva: că el nu e hoţ şi stă cu hoţii. În general, şi aici vorbeşte fostul procuror, primul care cade este care nu e hoţ şi stă cu hoţii, a spus Ponta.
De la Botoşani, liderul Pro România şi-a continuat atacurile la adresa lui Liviu Dragnea şi a camarilei acestuia, dar a avut un ton temperat la adresa foştilor colegi de partid, alături de care se vede la guvernare, dacă va dispărea din prim-plan actuala conducere a partidului. „Eu nu am duşmani în PSD. Sunt unii care au venit de pe la PD, PRM, dar ceilalţi nu au nimic cu mine şi nici eu cu ei”, a declarat Victor Ponta, care a motivat că încercarea de schimbare a deputatului PSD de Botoşani Tamara Ciofu din funcţia de vicepreşedinte a Comisiei pentru drepturile omului din Camera Deputaţilor s-a vrut „un semnal de alarmă pentru faptul că toţi deputaţii Pro România au fost trimişi în acea comisie” şi nicidecum un atac la persoana deputatului.
În ceea ce priveşte alegerile europarlamentare, Victor Ponta a anunţat că el va deschide lista de candidaţi, dar că nu va merge la Bruxelles, şi l-a invitat pe Liviu Dragnea să facă acelaşi exerciţiu, pentru că doar „aşa vede cât este de popular”. Pro România şi-a propus să treacă pragul electoral şi pe baza greşelilor PSD să obţină trei-patru mandate de europarlamentari. „Clar Pro România e o variantă pentru oameni dezamăgiţi de PSD, USR este o variantă pentru oamenii dezamăgiţi de PNL. Şi acum şi PSD şi PNL ori se schimbă, ori o să dispară, nu în 26 mai, dar în timp, cum s-a întâmplat şi în alte părţi din Europa”, este concluzia lui Ponta.