Numărul mare al celor care figurează pe listele electorale în judeţul Botoşani este pus de prefectul judeţului, Dan Şlincu, pe seama migraţiei cetăţenilor moldoveni şi ucraineni. „Este o problemă a autorităţilor publice locale. Ştiu foarte bine de migraţia cetăţenilor din Republica Moldova care îşi iau domiciliu pe raza judeţului nostru”, a declarat prefectul Dan Şlincu.
Problema listelor electorale umflate nu este una doar a judeţului Botoşani, ci una naţională. Potrivit unui comunicat al Autorităţii Electorale Permanente (AEP), numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral la data de 31 decembrie era de aproape 19 milioane (18.937.058 de români cu drept de vot) şi asta în condiţiile în care, la recensământul din 2011, cu chiu cu vai, populaţia totală României a trecut de 20 de milioane (n.r. – 20.121.641). Dacă mai punem la socoteală că peste 4,5 milioane sunt copii, iar câteva sute de mii de români adulţi au pierdut sau nu au drept de vot, atunci vedem că electoratul ar trebui să nu depăşească 15 milioane.
Pe de altă parte, prefectul Dan Şlincu a demarat procedurile pentru organizarea alegerilor europarlamentare prin emiterea unui ordin privind constituirea Comisiei judeţene pentru coordonarea activităţilor pentru alegerile europarlamentare şi a grupului tehnic de lucru. „Comisia tehnică este coordonată de prefect şi are în componenţă şefi ai unor instituţii cu competenţă în acest sens”, a declarat Dan Şlincu. Urmează să fie organizate licitaţii pentru confecţionarea ştampilei Biroului Electoral Judeţean şi ştampilele de control ale birourilor electorale aferente secţiilor de votare.
Prefectul Dan Şlincu a anunţat că „s-au luat măsuri pentru securizarea şi prevenirea votului ilegal”. „Numărarea voturilor va înregistrată audio-video, iar procesele verbale din fiecare secţie de votare pentru semnarea rezultatelor votului vor fi fotografiate şi transmise către BEC (n.r. – Biroul Electoral Central) de către operatorii de calculator din fiecare secţie de votare”, a mai spus reprezentantul guvernului în teritoriu.
Alegerile europarlamentare vor avea loc pe 26 mai, în judeţ urmând a fi organizate 425 de secţii de vot.