spot_img
sâmbătă, aprilie 19, 2025
AcasăLocal BTGrupare de hoţi de carburanţi anihilată de poliţişti

Grupare de hoţi de carburanţi anihilată de poliţişti

Patru suspecţi, printre care şi o tânără în vârstă de 21 de ani, bănuiţi că au furat peste o jumătate de tonă de carburanţi, au fost identificaţi ieri de poliţiştii Secţiei Rurale nr. 1 Botoşani. „În urma activităţilor investigative şi de cercetare efectuate s-a stabilit că în noaptea de 12 spre 13 februarie a.c., cei patru s-au deplasat cu un autoturism la o societate comercială din comuna Vlădeni, de unde au sustras cantitatea de 400 de litri de combustibil, din rezervoarele mai multor autocamioane”, a precizat Maria Carp, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Potrivit aceloraşi surse, în aceeaşi noapte suspecţii ar fi mers şi la locuinţa unui bărbat în vârstă de 55 de ani din comuna Curteşti, de unde au furat alţi 200 de litri de combustibil, dintr-un autocamion aparţinând acestuia, parcat pe marginea drumului. Ca să nu dea de bănuit, suspecţii au dus totul la locuinţa tinerei din comuna Corni.

Cu vârste cuprinse între 19 şi 25 de ani, suspecţii au fost puşi sub acuzaţia de furt calificat în formă continuată, iar cercetările continuă sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, în vederea luării măsurilor legale.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
cer acoperit de nori
15.5 ° C
15.6 °
15.5 °
68 %
2.6kmh
100 %
S
20 °
D
22 °
lun
24 °
mar
25 °
mie
25 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Numai ce am dat la ziar și s-a și rezolvat avaria. Probabil s-au luat cu sărbătorile și au uitat.

EDITORIAL

Ne-am aștepta ca, având în vedere vremurile și tehnica, cei de la butoane să fie mai prudenți atunci când vine vorba despre manipulare și...

EPIGRAMA ZILEI

Problema ucraineană Se va rezolva la țar Numai printr-un emisar Ales pe ... Sprânceană!

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...