spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTLibertate plătită în rate

Libertate plătită în rate

Autorul farsei cu bombă de la Uvertura Mall, din ianuarie 2017, a ajuns să plătească o sumă colosală, numai să nu ajungă în spatele gratiilor. Condamnat definitiv de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la plata unei amenzi penale de 10.800 de lei, Cosmin Şandru a fost pe punctul de a ajunge în puşcărie. Astfel, potrivit sentinţei definitive, botoşăneanul în vârstă de 36 de ani avea obligaţia de a plăti amenda respectivă în termen de trei luni de la rămânerea definitivă a hotărârii, doar că el a achitat numai 500 de lei, după care a invocat faptul că nu mai are bani. În acest context, Biroul de executări penale din cadrul Curţii de Apel Suceava a cerut instanţei de judecată comutarea amenzii în zile de puşcărie. Acest lucru echivala cu aproape trei luni de puşcărie, doar că magistraţii au dispus reeşalonarea amenzii, botoşăneanul urmând să achite amenda în 20 de rate lunare, respectiv 515 lei în fiecare lună.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Întâmplarea care l-a adus în această ipostază a avut loc pe 7 ianuarie 2017, când Cosmin Şandru, după trei zile de beţie şi o ceartă cu concubina care tocmai îl părăsise, a sunat la 112 şi a anunţat că a plasat, la parterul mall-ului, un dispozitiv exploziv ascuns într-o sacoşă. În câteva secunde s-a declanşat nebunia, zeci de echipaje de la structurile de intervenţie – poliţie, ambulanţă, pompieri, antitero – fiind masate la Uvertura Mall, centrul comercial fiind evacuat. Ulterior s-a dovedit că a fost o alertă falsă, iar botoşăneanul a fost identificat şi acuzat de alertarea fără motiv a autorităţilor. A realizat ce a făcut abia când a dat ochii cu procurorii de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Trimis în judecată, el a recunoscut totul şi a scăpat de puşcărie, dar magistraţii l-au condamnat la plata amenzii penale pe care va trebui să o achite până anul viitor.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer fragmentat
-1.7 ° C
-0.4 °
-1.7 °
79 %
2.5kmh
59 %
vin
4 °
sâm
2 °
Dum
2 °
lun
4 °
mar
2 °

CARICATURA ZILEI

Joi

POZA ZILEI

Mai sunt și patrioți care-s pro europeni și nu așteaptă casele de la Simion, ceea ce e bine.

EDITORIAL

Deși mai sunt puține zile până când vom merge la urne, interesul românilor pentru dezbaterile electorale tinde spre zero, iar asta ar trebui să...

EPIGRAMA ZILEI

A dat neaua peste vii Peste dealuri și câmpii, Peste crângul cel pustiu Peste-al meu păr castaniu... -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...