duminică, ianuarie 19, 2025
AcasăLocal BTExpoziţie Aurel Băeşu la Galeria de artă

Expoziţie Aurel Băeşu la Galeria de artă

Muzeul Judeţean Botoşani prezintă până la sfârşitul martie 2019, în spaţiul Galeriilor de Artă „Ştefan Luchian”, expoziţia „Aurel Băeşu şi contemporanii”, organizată în parteneriat cu Muzeul de Artă „Ion Irimescu” Fălticeni.

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

Pe simeze vor fi expuse lucrări de artă din colecţiile celor două instituţii muzeale, semnate de artistul Aurel Băeşu (portrete, peisaje şi naturi statice), alături de opere realizate de contemporani ai acestuia: Ştefan Luchian, Marcel Olinescu, Gheorghe Petraşcu, Ştefan Popescu, Margareta Sterian, Nicolae Tonitza, Artur Verona, Nicolae Vermont.

Aurel Băeşu s-a născut la Fălticeni, în 1928, şi în scurta sa existenţă, de doar 32 de ani, a lăsat peste 500 de lucrări. „Aurel Băeşu, aproape un clasic… Ieşit din pragurile stâncoase şi îngrăditoare ale canoanelor academismului cultivat la Belle Artele ieşene, Aurel Băeşu s-a dedat cu voluptate peisajului, lucrului în plein air. A lăsat lumina să-i scalde slobodă pânzele şi a ţesut cu rafinament adevărate scoarţe cromatice”, susţinea omul de cultură Grigore Elisei,

Vernisajul va avea loc astăzi, la ora 11:00, intrarea fiind liberă. Prezentarea vernisajului va fi făcută de artistul plastic Liviu Şoptelea

Programul de vizitare este zilnic, între orele 9:00 şi 17:00, iar biletul costă 4,1 lei pentru adulţi şi doi lei pentru copii, studenţi, pensionari şi grupuri.

Deja ai votat!

AVEM NEVOIE DE SPRIJINUL DUMNEAVOASTRĂ!

„Avem nevoie de sprijinul dumneavoastră pentru a putea oferi în continuare jurnalism onest și a lupta cu corupția și dezinformarea, pentru a scrie despre situația reală, nu versiunea oficială cosmetizată oferită de autorități.

REDIRECȚIONEAZĂ 20% DIN IMPOZITUL PE PROFIT AL COMPANIEI TALE

Poți alege ca 20% din taxele plătite de compania ta să meargă către jurnalism de calitate, nu către stat. Descarcă draft-ul contractului de sponsorizare. Completează-l cu datele companiei și suma. Trimite-l la monitorul@monitorulbt.ro *Baza legală poate fi consultată AICI.

Botoșani
nori împrăștiați
2.8 ° C
2.8 °
2.8 °
77 %
5.7kmh
26 %
Dum
7 °
lun
10 °
mar
9 °
mie
6 °
joi
6 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Nod informatic la IPJ.

EDITORIAL

Reprezentanții actualei clase politice se miră de conspiraționismul care a pus stăpânire pe țară. Cum e posibil ca românii să voteze în masă un...

EPIGRAMA ZILEI

Aproape sigur, nu-i tipar În care viața să încapă, Doar un ciudat itinerar: Dintr-o ... gropiță, într-o groapă! -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...