În sistemul de învăţământ sunt multe inechităţi salariale. La această concluzie a ajuns conducerea Ligii Sindicatelor din Învăţământ Botoşani, din discuţiile cu cadrele care au luat banii aferenţi lunii ianuarie, în urmă cu câteva zile. Liviu Axinte, liderul LSI, a declarat că totul pleacă de la sistemul de plată prin EduSal, caracterizat un fel de Big Brother al angajaţilor din sistem.
„Un profesor care are ore în două școli, are salariu de încadrare diferit la o unitate la alta. Faptul cel mai șocant, o profesoară are normă în patru școli şi patru salarii de încadrare diferite”, a arătat Liviu Axinte.
O altă problemă sesizată este aceea că bucătarii calificaţi din unităţile unde sunt cantine au primit o leafă egală cu cea a muncitorului necalificat. „Am aflat că printr-o ordonanţă a guvernului, o poziţie de bucătari calificat din grilă a fost scoasă. Nu se poate aşa ceva. Salarizarea trebuie să fie în funcţie de importanţa socială a muncii. Avem adresă făcută prin intermediul federaţiei ministerelor Muncii şi Educaţiei. Acea ordonanţă a făcut nişte corecţii, însă în dezavantajul oamenilor”, a mai spus Liviu Axinte.
Potrivit liderului LSI, în acordul încheiat cu guvernul în 30 noiembrie 2018, una dintre solicitări era tocmai corectarea sistemului de salarizare, astfel încât doi angajaţi din învăţământ, pe aceeaşi treaptă de vechime, de studii, care lucrează în şcoli diferite, să aibă aceeaşi remuneraţie.
„Trebuie reglate aceste probleme. De fapt asta enunţă ca principiu şi legea, respectiv la vechime egală şi aceeaşi specializare să fie acelaşi salariu”, a mai afirmat Liviu Axinte.
Pe 1 martie, liderii organizaţiilor afiliate la LSI vor avea colegiu judeţean, cadru în care vor fi prezentate problemele din şcoli şi se va stabili dacă se impune organizarea unor mişcări de protest.