spot_img
vineri, noiembrie 22, 2024
HomeLocal BTNoi măsuri impuse în lupta cu pesta porcină

Noi măsuri impuse în lupta cu pesta porcină

De trei săptămâni, judeţul Botoşani a intrat sub teroarea pestei porcine. Autorităţile încearcă să limiteze molima doar la cele 11 comune aflate în zona de protecţie desenată de focarele apărute la porcii mistreţi şi la cele două cazuri din gospodări la porcii domestici. Pe lângă măsurile deja anunţate – limitarea circulaţiei animalelor, interzicerea scoaterii porcilor din gospodării, interzicerea creşterii sau lăsării libere a acestora în localităţi, interzicerea comercializarea lor la târgurile de animale, interzicerea pătrunderii în pădurile unde sunt focarele de pestă, instituirea filtrelor de dezinfecţie din jurul Pomârlei – prefectul Dan Şlincu intenţionează să le cerea primarilor să instituie noi măsuri. Una dintre acestea constă în achiziţionarea de saci din pânză de cânepă, care să fie apoi îmbibaţi cu soluţie de Virkon S, cel mai eficient dezinfectant în lupta cu virusul pestei porcine, şi aşezaţi la intrarea în fiecare gospodărie din comunele afectate. „Soluţia a funcţionat în judeţul Ialomiţa. Nu văd de ce nu ne-am putea folosi şi noi de idee. Primarii trebuie să-i facă pe oameni să înţeleagă că niciun efort nu e prea mare în lupta cu pesta”, a declarat Dan Şlincu.

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Pesta porcină africană a fost pusă în evidenţă pentru prima dată în judeţul Botoşani pe 20 ianuarie la un porc mistreţ mort în Pădurea Alba din Comuna Hudeşti. Ulterior, pe malul stâng al Prutului, în Ucraina, alţi doi porci mistreţi au fost răpuşi de pestă. La sfârşitul săptămânii trecute virusul a mai fost pus în evidenţă la doi mistreţi vânaţi pe Fondul de vânătoare Huntsmanship de la Ibăneşti.

Primele cazuri la porcii domestici au fost înregistrate la Cantonul Silvic al liceului din Pomârla, unde două animale au fost diagnosticate cu teribilul virus, pentru ca, ulterior, acesta să fie pus în evidenţă şi la porcii îngrijitorului. Cele patru animale au fost asomate şi incinerate, proprietarii urmând a fi despăgubiţi cu sume cuprinse între 8 şi 10 lei pe kilogram.

Deja ai votat!

DONEAZĂ UN ABONAMENT LA MONITORUL!

Nu-ți lăsa părinții, bunicii și prietenii pradă televiziunilor de știri devenite oficine de propagandă și presei cumpărate de partide. Dă-le o șansă să fie informați corect și să facă alegeri în cunoștință de cauză! Fă-le cadou un abonament la Monitorul de Botoșani. Dacă te-ai săturat să îi vezi manipulați și mințiți, completează formularul de mai jos, cu numele și adresa corectă a celui căruia vrei să-i donezi un abonament și noi îi trimitem zilnic ziarul. Abonează-i pe cei dragi la Monitorul și oferă-le o imagine nedeformată a realității. Este cel mai de preț ajutor.

Botoșani
cer acoperit de nori
-0 ° C
-0 °
-1.7 °
94 %
1.8kmh
100 %
vin
3 °
sâm
1 °
Dum
1 °
lun
4 °
mar
3 °

CARICATURA ZILEI

POZA ZILEI

Multă lume încă nu s-a hotărât cu cine votează. O fi din cauza ofertei bogate.

EDITORIAL

Cu stupoare constatăm în aceste zile că în mizerabila „Ciorbă” (am făcut referire la Vladimir Ciorbă, soțul pesedistei Laura Vicol, unul din creierele acestei...

EPIGRAMA ZILEI

Tot votând răul cel mai mic N-am realizat nimic Așadar și prin urmare Încercăm cu ăla mare?   -Dumitru MONACU

HAPPY CINEMA

POLITICĂ EDITORIALĂ

Politica editorială a Monitorului de Botoșani

Monitorul de Botoşani este un cotidian lansat pe 24 iunie 1995, cu distribuţie pe raza judeţului Botoşani. În ultimii ani tot timpul a fost...

ÎN ATENȚIA CITITORILOR

În atenţia cititorilor

Este foarte important pentru redacţia noastră  să ofere cititorilor  posibilitatea de a comunica cu noi  rapid şi uşor. Astfel, pentru: - a ne aduce la...

MONITORUL DE BOTOȘANI – COD DE CONDUITĂ

Codul de conduită al jurnalistului

În prezentul Cod, noţiunea de interes public va fi înţeleasă pornind de la următoarele premise: - Orice chestiune care afectează viaţa comunităţii este de interes...